În cadrul ședintei extraordinare de astăzi a Consiliului Local Bacău se va tranșa problema spinoasă a premierii elevilor care au obținut medii de zece la Bacalaureat și la Evaluarea Națională.
În urma discuțiilor purtate în ședința ordinară care a avut loc săptămâna trecută, consilierii locali nu au putut să găsească un numitor comun în ceea ce privește premierea elevilor care au obținut rezultate deosebite la examene.
Atunci comisiile de specialitate au susținut că legislația nu permite premierea personalului din instituțiile publice. Consilierii din Opoziție au fost deranjați de votul colegilor de la PSD și au votat împotriva altor proiecte de hotărâre propuse, unul dintre cele mai importante fiind scoaterea la licitație a mai multor spații din Piața Centrală.
Primarul Cosmin Necula a anunțat că a pregătit un alt proiect de hotărâre care vizează recompensarea elevilor în anii terminali cu rezultate deosebite cărora li se adaugă și acei elevi care au absolvit școlile profesionale cu rezultate notabile. Acesta va fi prezentat în cadrul sedinței extraordinare de marți, 1 august.
Proiectul prevede recompensarea a 37 de elevi. Astfel, 10 dintre aceștia au obținut nota 10 la Evaluarea Națională, 4 au obținut nota maximă la Bacalaureat iar 23 de absolvenți ai învățământului liceal tehnologic au obținut note peste 9 la examenul de Bacalaureat. Fiecare elev va primi conform proiectului mai sus amintit, 1000 de lei din bugetul local.
Tot în ședința de astăzi se vor discuta propunerile de finanțare a Festivalului Vacanței ,,Drumul lui Făt-Frumos”, evenimentului ,,SkirtBike” și Festivalul ,,ConectFest”.
Primul festival este realizat împreună cu Fundația Abracadabra și va avea loc în perioada 4-5 august în Bacău. ,,Drumul lui Făt-Frumos” urmărește educația prin teatru și joc a copiilor cu vârste între patru si zece ani, micuții putând să cunoască eroii poveștilor românești.
,,SkirtBike” programat pentru ziua de 2 septembrie, este o defilare a domnișoarelor ,,fashioniste” pe biciclete prin oraș, cu scopul de a promova acest mijloc de transport alternativ.
,,ConectFest” va avea loc în perioada 10- 13 august, în parcul Gherăiești, este o acțiune a Fundației Comunitare Bacău care vizează activități propuse de mai multe firme și persoane fizice în domeniul sportului, culturii, antreprenoriatului și al educației.