1 noiembrie 2024

Recomandările pompierilor de Crăciun

Sărbătorile de iarnă reprezintă un prilej de bucurie pentru fiecare dintre noi, iar amintirea acestor momente nu trebuie să fie umbrită de tragedii sau alte evenimente care ne pot pune viața în pericol.

Pentru gestionarea tuturor solicitărilor primite, în perioada următoare, peste 500 de pompieri se vor afla în permanență la datorie, pregătiți să intervină, în orice moment, în sprijinul cetățenilor.



Chiar dacă perioada Crăciunului este aglomerată pentru toată lumea, NU trebuie să neglijăm respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor. Este suficient un moment de neatenție pentru ca un incendiu să cuprindă întreaga locuință.

Pentru evitarea unor astfel de evenimente, pompierii băcăuani vă recomandă respectarea a trei reguli simple:

1. Manifestați prudență maximă la utilizarea sobelor sau a altor echipamente folosite pentru încălzirea locuinței. Stingeți întotdeauna focul în sobă înainte de culcare și nu folosiți mijloace de încălzire (sobe, reșouri, calorifere electrice, aeroterme și altele) cu defecte sau improvizații. Nu aprindeți focul prin utilizarea lichidelor inflamabile. Orice mică improvizație poate conduce la evenimente cu pagube sau chiar cu pierderi de vieți.

2. În al doilea rând, este foarte important să respectați câteva măsuri atunci când vorbim de amplasarea și decorarea pomului de Crăciun. Ancorați bine bradul, NU folosiți instalații ornamentale cu improvizații, NU lăsați în funcțiune instalațiile electrice atunci când plecați de acasă, NU aprindeți și NU amplasați artificii sau lumânări în apropierea bradului.

3. Cea de-a treia situație cu care ne confruntăm în această perioadă a anului este generată de utilizarea mijloacelor pirotehnice. Pe cât de spectaculoase sunt artificiile și petardele, pe atât de periculoase pot fi dacă sunt folosite necorespunzător. În ultimii ani au fost înregistrate cazuri când pompierii au acționat pentru stingerea incendiilor generate de utilizarea mijloacelor pirotehnice sau pentru acordarea asistenței medicale de urgență persoanelor care au fost rănite de aceste obiecte. Pentru evitarea oricăror evenimente, NU permiteți jocul copiilor cu petarde și artificii. De asemenea, utilizarea lor se va realiza numai cu respectarea instrucțiunilor menționate de producător.

Ne dorim să ne bucurăm împreună de aceste zile, fără evenimente care să vă pună viața în pericol! Țineți cont de sfaturile noastre și respectați măsurile de prevenire a incendiilor!

Pompierii vă urează sărbători liniștite, lipsite de evenimente care să vă pună în pericol viața sau bunurile! Crăciun fericit!




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele știri

spot_img
Comandat de AUR Bacău, CMF 11240014
spot_img