Siguranța copiilor, prin prevenirea delincvenței juvenile și victimizării minorilor reprezintă permanent o prioritate pentru Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, atât pe durata cursurilor, cât și în vacanțele școlare.
În luna martie polițiștii Biroului Siguranță Școlară, ai Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalități, polițiștii de proximitate, precum și cei de la posturile de poliție au fost prezenți în peste 160 de unități de învățământ din județul Bacău, unde au realizat peste 300 de activități informativ-preventive, cu scopul reducerii riscului de victimizare și de implicare în activitățile infracționale în rândul minorilor și a cadrelor didactice.
Pentru că a început vacanța de primăvară și copiii vor avea mai mult timp liber, recomandăm părinților să acorde o atenție deosebită relației cu proprii copii și să discute cu ei principalele reguli pe care trebuie să le respecte atunci când nu sunt împreună.
Recomandări pentru părinți:
Învățați copilul să țină ușa casei închisă și să nu permită accesul persoanelor necunoscute, chiar dacă acestea pretind că au fost trimise de cineva din familie.
Controlați și monitorizați accesul copiilor la rețelele de socializare.
În cazul în care cineva din mediul on-line îl face să se simtă inconfortabil sau îi provoacă teamă, trebuie să renunțe la comunicarea cu acea persoană și să vă spună imediat.
Amintiți-le că trebuie să respecte regulile de circulație, atât atunci când se deplasează pe stradă în calitate de pietoni, cât și atunci când merg la plimbare cu trotineta, bicicleta sau patinele cu rotile.
Spuneți-le să evite violenţa verbală deoarece cuvintele pot răni mai mult decât faptele; pentru rezolvarea neînţelegerilor cu colegii sau prietenii e important să apeleze la sprijinul unui adult.
Oferiți-le atenție, afecțiune, grijă și implicare, sunt cele mai importante în conturarea unei personalități responsabile și echilibrate.
Dragi copii, nu uitați o serie de reguli pentru a fi în siguranță:
Încuiați ușa după ce intrați în casă sau după ce părinții pleacă la serviciu și nu permiteți accesul în locuință persoanelor necunoscute, indiferent de pretextul folosit.
În lift nu urcaţi niciodată cu persoane pe care nu le cunoaşteţi deoarece pericolul este mare, au fost cazuri când infractorii au agresat copiii şi i-au deposedat de bunuri. Dacă nu cunoaşteţi persoana care aşteaptă liftul, refuzaţi să intraţi motivând că trebuie să aşteptaţi pe cineva.
Atenţie la obiectele de valoare purtate la vedere, care pot atrage atenţia hoţilor, pentru a nu fi o victimă a furturilor, nu luaţi cu voi sume mari de bani.
Anunţaţi poliţia ori de câte ori vi s-a furat telefonul, o sumă de bani sau orice alt obiect personal.
În deplasarea pe stradă, principala preocupare trebuie să fie siguranţa personală, regulile de conduită și de circulaţie trebuie respectate întotdeauna pentru a nu fi implicaţi în evenimente nedorite sau accidente rutiere, şi nu de teama unei sancţiuni.
Nu postați pe rețelele de socializare informații care ar putea fi folosite împotriva voastră sau care v-ar putea aduce un prejudiciu de imagine; nu uitați că nu tot ceea ce citiți sau vedeți pe Internet este adevărat!
Atenţie la cei în care aveţi încredere online, o personă poate pretinde să fie altcineva decât este, nu acceptaţi cereri de prietenie atunci când nu cunoaşteţi persoana şi nu sunteţi siguri despre ea.
Păstraţi private detaliile personale. Utilizaţi un pseudonim în loc de numele vostru real dacă sunteţi pe un site sau într-un joc în care există mulţi oameni pe care nu îi cunoaşteţi. Întrebaţi-vă părinţii înainte de a da cuiva pe Internet numele vostru, adresa, numărul de telefon sau orice alte detalii personale, setaţi-vă profilul în modul privat.
Evitaţi plimbările şi deplasările la ore târzii prin parcuri, locuri izolate sau întunecoase. Dacă locuiţi într-o zonă mai îndepărtată a oraşului, după lăsarea întunericului încercaţi să mergeţi în grup şi, pe cât posibil, pe străzi iluminate. Majoritatea infracţiunilor se comit sub adăpostul întunericului.
Nu ameninţaţi, nu jigniţi, nu vă manifestaţi superioritatea, ambiţia sau dispreţul. Nu adoptaţi o atitudine de atac, nu încurajaţi şi, mai ales, nu participaţi la manifestări agresive.
Vacanță în siguranță! Alegerile pe care le facem ne diferențiază viața!
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.