24 decembrie 2024

Recoltă bogată de șoferi bine șprițuiți

La data de 05 august a.c. poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au depistat în flagrant un tânăr de 27 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism în comuna Plopana.
În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La data de 05 august a.c. poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti au depistat în flagrant un bărbat de 30 de ani, din comuna Mănăstirea Caşin, în timp ce conducea un cvadriciclu neînmatriculat, pe DJ 115A din localitate.
În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Oneşti, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Totodată, din verificările poliţiştilor a rezultat că tânărul în cauză nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fără permis de conducere şi neînmatriculat.



La data de 06 august a.c. poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au depistat în flagrant un bărbat de 47 de ani, din comuna Valea Seacă, în timp ce conducea un autoturism, pe drumul comunal din localitate.
În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Adjud, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La data de 06 august a.c. poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Buhoci au depistat în flagrant un bărbat de 72 de ani, din localitate, în timp ce conducea un moped, pe drumul comunal.
În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La data de 04 august a.c. poliţişti din cadrul Secţiei 6 Polişie Rurală Traian au depistat în flagrant un tânăr de 25 de ani, din localitate, în timp ce conducea un moped pe drumul comunal, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La data de 04 august a.c. poliţişti din cadrul Poliţiei Staţiunii Slănic Moldova au depistat în flagrant un bărbat de 31 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Bălcescu.
În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Oneşti, unde a refuzat recoltarea mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice.

La data de 04 august a.c. poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului au depistat în flagrant un bărbat de 64 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Huruieşti.
În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Adjud, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La data de 06 august a.c. poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au depistat în flagrant un bărbat de 47 de ani, din comuna Valea Seacă, în timp ce conducea un autoturism, pe drumul comunal din localitate.
În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Adjud, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img