27 noiembrie 2024

Reciclare cu premii

Trei tineri zgribuliți așezați lângă un morman de obiecte electrice și electronice vechi, nefuncționale, nu pot trece neobservați. Cătălina, Marius și Georgiana, elevi la Colegiul Tehnic de Comunicații “N.V.Karpen”, Colegiul Național “Ferdinand I” și Școala “Ion Creangă”, sunt voluntari într-un program de reciclare desfășurat în cadrul proiectului “Bacău – Capitala Tineretului”.

Acțiunea lor s-a desfășurat timp de o săptămână, în perioada 26 – 31 martie, urmând ca pe 2 aprilie să ofere o serie de premii celor care au participat la campanie. Tinerii au fost prezenți în șapte puncte din oraș, făcând echipă câte doi voluntari.



În tot acest timp, aceștia și-au promovat activitatea și i-au determinat pe băcăuani să aducă orice aparat electric, electronic sau electrocasnic, baterii portabile și industriale corpuri de iluminat sau tuburi fluorescente, toate acestea intrând în categoria DEEE.

“Pe scurt, am colectat cam tot ce se bagă în priză! Fiecare deșeu predat le poate aduce o recompensă persoanelor implicate în acest proiect. În acest sens am organizat o tombolă cu premii, iar în urma extragerii din 2 aprilie vom acorda un frigider, trei cuptoare cu microunde, un aspirator și un mixer. Extragerea va avea loc luni, ora 16.00, în Parcul Catedralei”, declară Cătălina.

Pentru deșeurile electrice grele sau voluminoase predate persoanele în cauză pot câștiga 2 tichete cadou x 10 lei (pentru frigidere sau combine frigorifice) sau 2 tichete x 10 lei pentru mașini de spălat rufe și vase (automate) complete.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014