Recensământul exploatațiilor zootehnice din zonele de restricții impuse în județul Bacău după confirmarea, la granița cu județul Vrancea, a unui focar de Pestă Porcină Africană, a fost finalizat în unele localități și continuă în altele.
În săptămâna 29 octombrie-4 noiembrie – ne-a informat dr. Florin Baltă, purtătorul de cuvânt al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DASVSA) Bacău – a fost finalizat recensământul în zona de protecție, respectiv în satul Prădaiș, din comuna Huruiești. Au verificate 129 de gospodării și au fost identificate 18 exploatații cu porci, cu un total de 39 de capete, sănătoase din punct de vedere clinic.
În zona de supraveghere, recensământul este finalizat în satul Negulești (Dealu Morii), cu identificarea a 53 de exploatații în care se regăsesc 165 de porci clinic sănătoși. De asemenea, în comuna Podu Turcului, acțiunea s-a încheiat în satele Giurgioana și Sârbi, dar în Lehancea este în desfășurare, fiind verificate în total 48 de gospodării, din care 35 de exploatații în care se regăsesc 42 de porci clinic sănătoși.
În satul Berești (Sascut), au fost inspectate 135 de gospodării, cu 26 de exploatații în care sunt 83 de porci clinic sănătoși.
Recensământul este în desfășurare în Ungureni și în Tătărăști, cu verificarea până la această dată a 10 gospodării, din care 6 exploatații cu 19 porci clinic sănătoși.
Acțiunea are ca obiective principale verificarea stării de sănătate a tuturor porcilor din gospodăriile populației, identificarea și înregistrarea acestora, precum și informarea crescătorilor de suine prin distribuirea de flyere cu măsurile și obligațiile ce trebuie respectate.
În județul Bacău, Zona de protecție (3 km în jurul focarului din Vrancea), cuprinde satul Prădaiș din comuna Huruiești. Zona de supraveghere (10 km în jurul focarului) cuprinde comunele Tătărăști (Ungureni, Cornii de jos, Cornii de sus, Giurgeni, Drăgești, Tătărăști), Huruiești (Huruiești, Perchiu, Capotești), Sascut (Berești, Sascut), Dealu Morii (Negulești) și Podu Turcului (Sârbi, Lehancea, Răcușana, Bălănești, Giurgioana).
Cum este informată populația
„Imediat ce a fost confirmat focarul din județul Vrancea – am aflat de la Florin Baltă -, DSVSA Bacău a informat cetățenii, printr-un comunicat de presă, cu privire la situația epidemiologică și cu restricțiile care se impun. Cetățenii din localitățile aflate în zonele de restricții au fost informați, prin postere afișate la intrarea și la ieșirea din localități precum și în zonele cu mare vizibilitate, privind obligațiile crescătorilor de porci și restricțiile impuse. Au fost informate, de asemenea, primăriile din zonele de protecție și supraveghere cu privire la atribuțiile ce le revin în monitorizarea și supravegherea teritoriului”.
Se verifică și interzicerea mișcării și transportului porcilor și produselor provenite de la aceștia, prin organizarea de filtre în localitățile supuse restricțiilor și la granița cu județul Vrancea.
Sunt organizate 7 filtre rutiere de control cu funcționalitate permanentă, în punctele importante de intrare-ieșire în localități, cu personal în trei schimburi de lucru. „Din motive de eficiență a acțiunilor de control nu vom dezvălui localizarea efectivă a acestor filtre rutiere” – a precizat Florin Baltă. Dar s-a dispus și realizat instituirea filtrelor de dezinfecție individuale și în gospodăriile populației.
Pesta porcină africană nu afectează oamenii. Pentru oameni, acest virus are însă impact la nivel economic și social.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.