14 noiembrie 2024

Reacție la rectificarea bugetară din Educație

„Vor începe executările silite, pentru recuperarea banilor câștigați în instanță și neincluși de Guvern în rectificarea bugetară”, spune prof. Adrian George Purcaru, prim-vicepreședinte FSLI și președinte SLI Bacău

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a constat faptul că în Proiectul de OUG privind rectificarea bugetară nu au fost incluse și sumele pentru plata sentințelor judecătorești, așa cum prevede legea. „Această atitudine față de colegii noștri care au sentințe judecătorești din anii trecuți și care nu sunt puse în executare va crea o stare justificată de profundă nemulțumire, iar Guvernul României trebuie să se aștepte, în perioada următoare, la demararea procedurilor pentru executarea silită a acestor sentințe judecătorești”, ne-a declarat prof. Adrian George Purcaru, prim-vicepreședinte FSLI și președinte al Sindicatului Liber din Învățământ (SLI) Bacău.



Acesta a explicat că, după cum prevede legea, Guvernul României are obligația de a asigura fondurile necesare pentru plata tranșei drepturilor salariale aferente anului 2018 și cele restante de anul trecut, drepturi stabilite prin sentințele judecătorești. Aceste sume ar fi trebuit să fie cuprinse în Legea bugetului de stat pentru anul 2018, lucru care nu s-a întâmplat.

„Guvernanții au promis că aceste restanțe salariale legale vor fi acordate la rectificarea bugetară din luna noiembrie a.c. Constatăm însă că această promisiune este încălcată, ceea ce creează nemulțumiri în rândul membrilor noștri”, a mai arătat președintele Purcaru. Același proiect de act normativ prevede că bugetul Ministerului Educației Naționale urmează să fie redus cu 198 milioane lei, bani proveniți din capitolul „Proiecte cu finanțare din fonduri europene”, lucru de neînțeles, spun sindicaliștii, dacă ne gândim la neajunsurile sistemului de învățământ românesc și la faptul că multe dintre unitățile de învățământ au nevoie urgentă de dotări.

Din acest motiv, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ atenționează Guvernul României că, în perioada următoare vor fi demarate procedurile pentru executarea silită a acestor sentințe judecătorești, în vederea recuperării drepturilor câștigate în instanță.

„Singurul lucru acceptat de către Ministerul Finanțelor Publice este acela de a fi trecut un articol în OUG conform căruia până la sfârșitul anului 2018, din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prin HG, pot fi alocate sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale. Argumentul invocat de MFP potrivit căruia acești bani nu pot fi cuprinși în ordonața de rectificare, deoarece ar duce la depășirea deficitului bugetar, nu este acceptat, pe bună dreptate, de către membrii noștri de sindicat”, a mai spus liderul sindicaliștilor băcăuani din Educație.

Din județul Bacău, ar trebui să primească bani din sentințele judecătorești circa 5.000 de salariați din unitățile de învățământ.

Consecințe? Da. Se vorbește chiar de noi proteste, inclusiv la nivel național, în tot sistemul, dacă nu se ajunge la o înțelegere și nu sunt acceptate doleanțele negociate.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014