Bucuria oneștenilor la aflarea unei vești recente – referitoare la semnarea de către primarul municipiului Nicolae Gnatiuc a Raportului procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică privind Execuție lucrări la Obiectivul Reabilitare pod pe DN 11 peste râul Trotuș – a fost estompată de depunerea unei contestații.
După cum a notat Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești pe pagina sa de pe o rețea de socializare (unde este foarte activ), “în perioada legală de 5 zile pentru depunerea eventualelor contestații, unul din ofertanții declarați necâștigători a depus contestație atât la autoritatea contractantă cât și la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, prelungind astfel termenul de începere al lucrărilor”.
Menționăm faptul că la licitația organizată pentru execuția lucrărilor de reabilitare a podului de peste râul Trotuș (aflat într-o stare critică de peste un an, unde s-a desprins o mare parte a unei balustrade), s-au înscris trei ofertanți. Aceștia au fost: o societate comercială din comuna Rosetti (jud. Buzău), o firmă din Onești cu terți susținători și o asociere de firme din Bacău și Iași cu un subcontractant din orașul de pe Bistrița – ce au fost desemnați câștigători ai licitației.
Firma din municipiul Onești este cea care a depus contestație astfel că, după cum a menționat primarul Nicolae Gnatiuc, “după soluționarea acesteia se va proceda la încheierea contractului de achiziție publică cu ofertantul declarat câștigător, dacă decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nu va fi contestată și la instanța de competență superioară, respectiv la Curtea de Apel Bacău”.
Nemulțumirea a numeroși oneșteni care doresc ca lucrările de reabilitare ale podului să înceapă cât mai repede, este împărtășită și de edilul – șef al Oneștiului, care a declarat:”Nimănui nu-i convine această situație , cauzată de contestația depusă însă trebuie respectate condițiile de legalitate și procedurile achizițiilor publice. Odată soluționată această contestație nu vor mai fi impedimente pentru încheierea contractului de lucrări.
Acesta este în valoare de 8 112 241 lei din care 7 740 836 lei reprezintă finanțarea de la bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice restul fiind din bugetul municipiului Onești”.