Alungire… stilistică
Inspirată de multiplicarea lui e (din obicei) şi a lui o (din niciodată), pentru a demonstra că acestea sunt vocale, o cititoare ne trimite un fragment de proză de Mihail Vakulovski, din revista „Vatra”, nr. 3-4/2023. Scriitorul descrie o scenă comică dinaintea examenului la medicină: candidaţii intră în librăria cea mai apropiată şi rostesc invariabil: Aveţi pix negru fără gel? Exasperată, vânzătoarea îi precizează unuia că este a 1114-a persoană care întreabă. „Băiatul râde: «Mai urmează 386, că la medicină sunt 1500 care au mâine examen».” Pe două pagini (128-129), prozatorul pune răspunsul vânzătoarei: întrebarea de mai înainte, de 386 de ori.
Diftongul covidic
Directoarea Colegiului Naţional Pedagogic Buzău motivează: cei doi ani de pandemie au adus un minus în pregătirea elevilor (RRA, 20 mart. 2023). Altcineva e mai precis: fonetica se studiază în clasa a V-a şi ia o pauză lungă, până la sfârşitul clasei a VIII-a, când se încearcă reamintirea. (O „rugăciune” de pe Facebook spune mult: „La evaluarea naţională, Te rog/ Să nu-mi cadă vreun diftong”.)
De demult
Încă din primele clase este folosit termenul de către învăţător, dar uneori şi de către şcolărei. Un „Îndrumător pentru predarea limbii române la clasa I”, auxiliar al abecedarului Editurii PETRION (1999), cuprinde teme ca „Sunetul şi literele p, P, diftongul ia” (p. 82), urmată de uă, oa, ie, ea, diftongi comuni. (De corectat: „Sunetul [p] şi literele p, P; diftongul ia”; sau „Sunetul [î] şi literele â, ”, în loc de „Sunetul şi literele â, ”.)
Mai tare decât latinismele
În testele de limba latină, cerându-se reproducerea unui dicton şi comentarea pe scurt a acestuia, profesorii au avut surpriza să se întâlnească cu… diftongul, mai familiar pentru gimnazist decât maxima, cugetarea, sentinţa.
Greu în spaţiul public…
Câţi dintre noi avem tăria de a recunoaşte că rostim cu diftong ceea ce trebuie să fie cu hiat în cuvinte precum bacalaureat, emisiune sau vistierie? Cel puţin pentru ultimul e atât de puţină grija noastră, încât nu numai că anulăm hiatul i-e din mijlocul cuvântului, dar sacrificăm cu totul vocala i. Deci rostim *ba-ca-la-u-reat, *e-mi-siu-ne, *vis-tie-ri-e, cu diftongii /ea/, /iu/, /ie/, în loc de ba-ca-la-u-re-at, e-mi-si-u-ne, vis-ti-e-ri-e, cu hiaturile /e-a/, /i-u/, /i-e/. Fenomenul e natural şi se extinde: auzim ceva despre „fer-mie-rii români”, „săptămâna vii-toa-re” (RRA, 6 iun. a.c.), unde diftongii /ie/ şi /ii/ au uzurpat hiaturile /i-e/ şi /i-i/.
…dar mai ales la examen
La proba de limba şi literatura română de luni, 19 iunie a.c., s-a cerut identificarea perechii de cuvinte care conţine hiat, dintre 4 variante: a) dulcea, picior; b) greu, voioasă; c) oiţelor, tradiţiile; d) plouaţi, pâine. Pronunţarea lejeră prin diftongarea hiatului (reducerea la o silabă a grupului de două vocale alăturate) poate duce la sporirea dificultăţii, prin comprimare: */oi-ţe-lor/ şi */tra-di-ţii-le, în loc de /o-i-ţe-lor/ şi /tra-di-ţi-i-le/.
