– polițiștii locali au controlat legalitatea actelor de comerț, dacă se plătește taxa de parcare și dacă se respectă regulile rutiere în zona pieței
Mai multe echipaje ale Poliției Locale Bacău au descins, ieri dimineață, în Piața Centrală, într-o acțiune de amploare pentru prevenirea și depistarea actelor de comerț ilicit, sancționarea celor care parchează fără să achite taxa sau își lasă mașinile în locuri interzise.
Controlul a început din sectorul agenților economici, unde au verificat actele pentru marfa pe care o aveau la vânzare, dacă au cântarele verificate la zi și dacă dețin autorizație. Aici, în ultima perioadă, ar fi fost ceva neînțelegeri între comercianți, legat de prețuri și modul în care sunt afișate acestea pentru a atrage clienții.
„Eu pun 5 lei și el pune 5,99, dar 99 este scris mic și mai sus ca să nu se vadă. De aici au mai ieșit discuții”, spunea unul dintre vânzători. Clienții nu s-au plâns însă de astfel de practici, așa cum nu s-au plâns nici de furturi la cântar. Foarte puțini dintre cei care fac cumpărături în piață trec pe la cântarul de verificare, iar dacă constată că au în pungă o cantitate mai mică de fructe sau legume decât cea plătită, se pare că preferă să meargă direct la comerciant și să-i ceară diferența decât să reclame. „Nu-i un kilogram, e 980 de grame, dar asta e”, spunea o bătrână care și-a continuat cumpărăturile fără să mai ceară cuiva socoteală.
Controlați au fost și țăranii, care atunci când ajung la piață trebuie să-și noteze într-un registru special, eliberat de primăria din comuna unde cultivă terenul, câte legături de ceapă, ridichi sau salată au adus la vânzare, iar la finalul zilei notează din nou câte le-au mai rămas. Pentru unii poate fi dificil să țină această evidență, dar se străduiesc pentru că este singura lor sursă de venit.
În zona comercianților de răsaduri, a fost identificată o autoutilitară parcată lângă un indicator care interzice oprirea sau staționarea, dar oamenii au început să se plângă că nu au suficient spațiu de expunere a mărfii și de aceea au parcat mașina în zonă.
„Știm că este interzis, dar dacă duc mașina în parcare și închid ușa mor toate răsadurile. Aici o supraveghez. Noi muncim pentru tot ce aducem la piață și chiar am vorbit să ne dea voie să mutăm tarabele mai în spate, pe trotuar, că și așa nu-l folosește nimeni”, spunea cu ochii în lacrimi una dintre producătoare, care vine tocmai din Galați. Varianta ei a fost susținută și de celelalte producătoare, la fața locului fiind chemat directorul administrației piețelor care le-a promis că tarabele vor fi mutate pentru a le oferi mai mult spațiu, iar calea de acces să fie mai liberă. „Ar fi bine să se facă așa, ca să putem pune toată marfa și să nu deranjăm pe nimeni”, spunea și Florina, din Dieneț, comuna Pâncești.
Cei mai orientați dintre toți au fost însă cei care vând țigări contrabandă sau telefoane și care au dispărut din zona pietonalului imediat ce au sosit echipajele de poliție, preferând să urmărească de la distanță acțiunea. (Geta Panaite)
Pe timpul acestei acțiuni, polițiștii locali au controlat 95 de autoturisme, au legitimat 58 de persoane și verificat peste 30 de agenți economici, la final fiind aplicate 39 de sancțiuni. Oficialii instituției spun însă că astfel de controale vor fi organizate și în perioada următoare.