Razbunarea taranului

Mereu mi-a placut de tarani, am avut dintotdeauna o afinitate fata de cei care, de când se stiu, si-au câstigat existenta muncind din greu pamântul. Si, la drept vorbind, nu prea am vazut tarani care sa fi ajuns in topul national al miliardarilor.

S-au bucurat timid doar de rezultatele din fiecare toamna ale muncii de peste an. Ori s-au intristat când mama-natura i-a pagubit fara sa isi si justifice gestul. Din pacate, au fost jecmaniti, ani la rând, de mai toata lumea, de la unii oraseni care le-au cumparat pe doi bani, direct din batatura, oul proaspat scos din cuibar sau fabricile care le-au platit pentru litrul de lapte nici cât pentru o sticla de racoritoare americana, pâna la samsarii colorati care i-au alungat mereu din piete, pe motiv ca vând sub pretul lor sau ca nu le-au dat de pomana marfa intermediarilor.

Acei indivizi care nu doar ca nu au trecut vreodata pe lânga o sapa, darmite sa o si foloseasca in ogor, ci ar fi fost in stare si sa jure ca broccoli este un atacant de la vreo echipa de fotbal din Italia, nicidecum surata peninsulara, mai verde, a conopidei.

Caci, din cauza lor, bietii pensionari si nu numai, n-au putut vreodata târgui civilizat si in limita putinilor bani de care dispun, fiind obligati sa le cumpere la suprapret rosiile inmuiate de atâta stat pe tarabe sau castravetii scofâlciti de lacomia samsarilor care nu lasau la pret. In fine, lor, intermediarilor din pietele agricole, li s-au cam sfârsit zilele de comersanti odata cu noile reglementari care au fost aduse la lumina de legiuitori.

Pentru ca, de acum incolo, in aceste locuri, destinate pâna acum doar scriptic celor care lucreaza cu folos pamântul, ei bine, aici, vor avea acces exclusiv taranii, fermierii adevarati, care ar putea dovedi oricând si oricui ca din asta traiesc, doar aratându-le palma nadusita, lata cât o tara, ori fata brazdata de sudoare si arsa de vânt. Acum, sper si eu ca bunii nostri tarani vor fi razbunati, ca li se va face dreptate. Ca mosului Ion Roata, pe vremea domnului Cuza.