Răzbunarea lui Galerius

A existat un împărat roman de origine tracă, a cărui mamă era de origine dacică: Galerius, cunoscut pentru că a dat primul edict care permitea creștinilor să-și practice religia, în partea orientală a Imperiului.

Galerius a fost cunoscut, însă, și pentru reorganizarea finanțelor imperiului, grav afectate de războaie. Ceea ce este interesant este modul în care Galerius a impozitat cetățenii romani și faptul că – cel puțin potrivit cronicarilor – ar fi vrut să schimbe numele Imperiului Roman în Imperiul Dac.

Modul brutal în care a colectat impozitele l-ar fi explicat prin faptul că la fel au procedat romanii și cu strămoșii săi daci, care se răzvrăteau des. Scriitorul creștin Lucius Caecilius Firmianus Lactantius, în lucrarea «De Mortibus Persecutorum», povestește scenele care au îngrozit societatea romană:

„Dar ceea ce a provocat o calamitate publică și universală a fost taxa impusă simultan în fiecare provincie și oraș. Inspectorii, răspândiți peste tot și angajați într-o examinare generală și severă, au generat scene îngrozitoare, asemănătoare atrocităților comise de inamici victorioși.

Fiecare parcelă de teren a fost măsurată, vița de vie și pomii fructiferi au fost numărați, liste cu animalele de orice fel au fost întocmite, iar un registru nominal a fost elaborat. În orașe, oamenii de rând, fie că locuiau în interiorul sau în afara zidurilor, au fost adunați, piețele fiind pline de familii aduse împreună cu copiii și sclavii lor. Se auzeau zgomotele torturii și ale biciuirilor, fii fiind supuși chinurilor pentru a dezvălui bunurile părinților lor, cei mai de încredere sclavi erau forțați prin durere să depună mărturie împotriva stăpânilor, iar soțiile împotriva soților. În lipsa altor dovezi, oamenii erau torturați pentru a mărturisi împotriva lor înșiși; și de îndată ce agonia îi obliga să recunoască ceea ce nu aveau, acele bunuri imaginare erau consemnate în liste.

Nici tinerețea, nici bătrânețea, nici boala nu ofereau vreo scutire. Bolnavii și infirmii erau aduși, vârsta fiecăruia era estimată și, pentru ca taxa pe cap de locuitor să fie majorată, ani erau adăugați tinerilor și scăzuți celor în vârstă. Pretutindeni domneau plângerile și durerea.

Orice fuseseră cuceritorii îndreptățiți să facă celor cuceriți conform legilor războiului, același lucru a îndrăznit acest om să comită împotriva romanilor și a supușilor Romei, pentru că strămoșii săi fuseseră supuși unei taxe similare impuse de victoriosul Traian, ca pedeapsă pentru răzvrătirile frecvente ale dacilor.

După aceea, s-au colectat bani pentru fiecare persoană, ca și cum s-ar fi plătit un preț pentru dreptul de a exista; și totuși, nu s-a avut încredere deplină în aceeași echipă de inspectori, astfel încât alții și alții erau trimiși pentru a face descoperiri suplimentare. Astfel, taxele erau dublate, nu pentru că noii inspectori făceau descoperiri reale, ci pentru că adăugau arbitrar sume la cele deja stabilite, ca să nu pară că fuseseră angajați degeaba.

Între timp, numărul animalelor scădea, iar oamenii mureau; totuși, se plăteau taxe chiar și pentru cei morți, astfel încât nimeni nu putea nici să trăiască, nici să moară fără a fi supus unor impozite.

Singurii care mai rămâneau erau cerșetorii, de la care nu se putea pretinde nimic, iar mizeria și nenorocirea lor îi protejau de rele tratamente. Dar acest om pios a avut milă de ei și, hotărând că nu ar trebui să mai trăiască în sărăcie, i-a adunat pe toți, i-a urcat la bordul unor nave și i-a scufundat în mare. Atât de milostiv a fost el, asigurându-se că, sub conducerea sa, nimeni nu avea să ducă lipsă! Și astfel, în timp ce lua măsuri eficiente pentru ca nimeni, sub pretextul prefăcut al sărăciei, să nu eludeze taxa, a ucis o mulțime de nefericiți, încălcând orice lege a umanității.”