Intre 1914 si 1916 ambasadele principalelor tari combatante au subventionat masiv presa romaneasca incercand sa obtina simpatia opiniei publice. Germania, Franta si Anglia au platit ziare si publicisti care, prin articole, sa determine intrarea Romaniei in razboi de partea uneia sau alteia din cele doua aliante.
Izbucnirea Primului Razboi Mondial, in 1914, oferea Romaniei trei posibilitati: sa lupte alaturi de Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria), sa intre alaturi de Antanta (Franta, Anglia, Rusia) sau sa ramana neutra.
Doi ani, Guvernul a preferat neutralitatea. In culise, insa, se ducea o lupta intensa pentru orientarea tarii de o parte sau alta. Razboiul din umbra pentru cucerirea simpatiilor opiniei publice s-a dat prin intermediul ziarelor.
Pamfil Seicaru scrie, in “Istoria Presei”, ca legatiile Frantei, Rusiei, Angliei si Germaniei primisera fonduri pentru cumpararea de ziare, infiintarea unor ziare noi si pentru cumpararea oamenilor politici.
Ziarele Adevarul si Dimineata se orientasera spre Franta si Anglia. Dreptatea, Seara, Minerva, devenisera pro-germane.
Ziarul Moldova de la Iasi (apropiat de PP Carp) incepu o campanie anti-ruseasca, la fel si Opinia, din acelasi oras, ziar care fusese infiintat de Al. A. Badarau si Take Ionescu. Noua orientare a publicatiei a dus, de altfel, la departarea celor doi, Take Ionescu fiind un filo-englez.
Slavici – filo-german
In 1914 apare ziarul Ziua, de orientare pro-germana, infiintat de Ioan Slavici. Banii, zice Seicaru, ar fi venit de la Legatia Germaniei prin intermediul ginerelui lui Slavici.
Surprinzatoarea orientare a lui Ioan Slavici, un critic cunoscut al Austro-Ungariei, ar fi fost data de credinta ca, intre pericolul austriaco-german si cel rusesc, ultimul era mult mai mare pentru Romania.
Problema era, insa, ca orientarea politica a lui Ioan Slavici era exploatata de presa maghiara. Astfel ca romanii transilvaneni si bucovineni refugiati in Regat au declansat o serie de manifestatii de protest.
Pamfil Seicaru spune ca manifestatiile ostile din fata redactiei ziarului Ziua devenisera o obisnuinta. Exemplare din Seara, Ziua, Dreptatea sau Minerva erau arse in piata Teatrului National.
Un gazetar ardelean, pe nume Drumaru, crease un grup numit Garda Demnitatii Nationale, care se ocupa de manifestatii. Un an mai tarziu, insa, dupa ce a primit bani de la legatia germana, a inceput sa publice brosuri in care erau atacati refugiatii transilvaneni.
Tot in 1914 apare ziarul Steagul, finantat de Al. Marghiloman, de orientare pro-germana. Directorul publicatiei era C. Bacalbasa.
Lupta pentru Universul
Ziarul Universul fusese infiinat de un italian, Luigi Cazzavillan, in 1884. Ziarul devenise popular pentru ca introdusese faptul divers, ilustratia, scazuse pretul, aparea dimineata, in timp ce celelalte apareau la pranz, si era, vorba italianului “niti cu aia, niti cu aia”.
La batranete, Cazzavilan se casatoreste cu o tiganca sin tipografie, care ii cazuse cu tronc. Eleonora se ocupa cu pusul foilor in masina de tiparit. Dupa ce moare italianul, Eleonora Cazzavillan se casatoreste, in 1909, cu un marunt functionar, Nae Dumitrescu-Campina. Pamfil Seicaru relateaza ca acesta habar nu avea de presa, insa nota cu sarguinta, in fiecare zi, greselile de tipar.
In 1914 germanii reusesc sa ajunga primii la Universul. Intai au fost cumparati redactorii si, mai apoi, directorul Nae Dumitrescu. Interesul nemtilor nu era atat publicarea unor articole favorabile Germaniei, cat sublinierea victoriilor Puterilor Centrale sau a infrangerilor Antantei. Cu litere cat mai mari, pe prima pagina.
Intra in scena Take Ionescu
Take Ionescu se ocupa cu propaganda pentru Anglia si Franta. Era consilierul Guvernului englez pe probleme romanesti si ambasadorul britanic primise instructiuni precise sa nu-i iasa din cuvant.
Pentru a contracara influenta germana de la Universul se foloseste de avocatul ziarului, Stelian Popescu. Acesta ii castiga increderea Eleonorei, si-i povesteste aventurile sotului ei, Nae Dumitrescu, care o insela frecvent.
Stelian Popescu obtine un contract de arenda al ziarului atsfel ca il indeparteaza pe Nae de la conducerea publicatiei. Insa, Nae si Eleonora se impaca. Vor ziarul inapoi. Se ajunge la Tribunal iar avocatul lui Popescu este chiar Take Ionescu.
Pana la terminarea procesului, Tribunalul numeste drept custode la Universul un general iesit la pensie care incepe sa scrie articole pro – franceze si pro-engleze.
Se pare ca, in final, Eleonora ar fi castigat procesul. In iulie 1916, insa, balconul de fier de la vila in care locuiau proprietarii ziarului Universul se prabuseste cu tot cu Eleonora. Femeia moare iar, ulterior, Stelian Popescu rascumpara drepturile mostenitorilor pentru ziar.
“Erau in joc nu un contract de arendare ci interese politice mult mai mari. O luna mai tarziu, Romania intra in razboi contra Puterilor Centrale” – concluzioneaza Pamfil Seicaru.
A fost un atentat pus la cale de servciile secrete romanesti? Nu vom sti.
Balacarelile lui Arghezi
Revista lui N.D. Cocea, Facla, primise bani de la francezi si cumparase o tipografie. Evident, revista ducea o propaganda virulenta anti-germana.
Tudor Arghezi, vechi prieten de-al lui Cocea, pe care acesta il lansase in 1910, primeste bani sa scoata revista Cronica, cu Gala Galaction director.
Odata cu banii primeste si ordinul sa-l atace pe Cocea. Incepe una din cele mai oribile balacareli de presa. Arghezi il ataca pe Cocea, dezvaluind legaturile sale homosexuale (care, in parte erau deja cunoscute, Cocea insusi declarand in fata unui judecator care ancheta atacul din gelozie a unui servitor asupra unui amic: “Nici un articol din codul penal nu mã împiedicã sã dau sezutului meu folosirea care-mi place”.
De atacurile lui Arghezi nu scapa nici sora lui N.D. Cocea.
In replica, N.D. Cocea, aminteste ca o fotografie nud a lui Arghezi s-ar gasi pe biroul unui homosexual notoriu (Al. Bogdan – Pitesti, directorul ziarului Seara), ca mama sa e unguroaica si ca a fost bucatareasa.
Sa concluzionam ca, pana la 1916, opinia publica a fost pregatita in directia unei aliante cu Antanta. Atat de puternic devenise sentimentul anti-german, incat studentii l-au luat la bataie pe profesorul Vasile Pârvan, fondatorul scolii române de arheologie, pentru ca manifestase simpatii pro-germane. Desi lucrul era de inteles, avand in vedere ca Pârvan studiase in Germania.
