Fără să-mi iau o clipă mintea de la Ucraina, constat că război avem și noi, românii. De trei decenii, de când ne tot căznim să supraviețuim vremurilor. Chiar de mai mult timp, dacă socotim și perioada de dinainte, când, la fel, cei mai mulți dintre noi n-aveam de niciunele. Să vă mai amintesc despre cum ne înghețau ciolanele în case, pizmuindu-i pe norocoșii care-și instalaseră godine pe lemne, cu acele hornuri hidoase care străbăteau fațadele blocurilor până sus, pe acoperiș?
Căci, în rest, ne încălzeam cu ochii pe ceas, în reprize a câte două ore, de trei ori pe zi. Apa caldă?!, mai mult teorie, fiind mai rece decât vana din fontă la care mulți, din înfumurare, au renunțat, după ’90. Să vă mai spun despre pauzele de curent (din fericire, nu cele date de alarmele Antiaerianei) de 4 ore, zilnic, cu seri petrecute la lumina lumânării, televizorul pe lămpi fiind, de cele mai multe ori, piesă de mobilier pe care se odihnea impasibil peștele din sticlă? Ori despre raționalizarea alimentelor, de jumătatea de franzelă pe care, eventual, puteai s-o cumperi, dacă aveai cu ce și mai ales dacă aveai norocul s-o găsești, seara, când veneai de la muncă?
Și-acum, avem război, e drept, fără vărsare de sânge, dar cu suferințe peste care unii nu pot trece. Ne luptăm cu facturile, „înarmați” cu lefurile de toată rușinea, ne batem cu sistemul, cu îmbuibații care nu știu decât lor să le fie mațul plin. Din păcate, n-a sărit nimeni să ne ajute. Și nu mă refer o clipă la vecini sau la alții, ci la oamenii pe care ni i-am ales să … habar n-am ce. Primim, în schimb, promisiuni, de fiecare dată, până am început să ne obișnuim cu greul. Orbi am fost şi acum vedem, aș zice. Dar, la ce folos, atât timp cât, iată!, alternative nu prea există, decât să îndurăm și să continuăm lupta pentru supraviețuire, încercând să facem … ce n-ar trebui.
Adică, să reducem cât mai mult din necesități și plăceri, fie că vorbim despre pâinea noastră cea de toate zielele, fie despre plinul la mașină cu benzine și motorine care par să ne înjure de fiecare dată când intrăm să alimentăm. Iar, cu riscul de a fi penalizați, vom fi nevoiți să amânăm plata facturilor la gaze și la curent, grijind bănuții ca s-avem cu ce întinde o amăgitoare masă, cu preparate diluate atât cât să ți se sperie foamea, și nimic mai mult.
Perspectivele sunt tot mai sumbre, judecând după toate câte s-au scumpit și nu mai contenesc s-o facă. Și dacă ne gândim că războiul din Ucraina este abia la început, nimeni neștiind cât va să țină, iar blocada economică impusă Rusiei va rămâne pe termen lung, să ne așteptăm la o lume nouă în care să trăim, jalonată de lipsuri majore și prețuri cum n-au mai fost din anii ’30 ai secolului trecut. Deja, suta de lei e zero – o cheltui la supermarket, iar când ajungi acasă, frigiderul e tot gol.
