23 decembrie 2024

Războiul ca un joc de poker

  ,,A explodat   profitul Romgaz”, titra la începutul săptămânii https://www.stiripesurse.ro/profitul-romgaz-a-explodat-in-primul-trimestru-din-2022_2381385.html îndrăznind astfel să-l contrazică pe domnul președinte al României, Klaus Werner Iohannis, care ne asigura într-o alocuțiune televizată că scumpirile la gaze se datorează Rusiei.  După amintita sursă, ,,Grupul Romgaz a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit net consolidat cu 111,24% mai mare comparativ cu cel din perioada similară din 2021,…. cifra de afaceri a companiei, fiind cu 195,78%  peste cea realizată în primele trei luni din 2021….” Asta ar trebui să ne bucure, nu-i așa? O companie românească de stat face profit… Și asta nu e tot. Acest profit se realizează pe fondul reducerii consumului. Astfel ,,consumul de gaze naturale estimat la nivel naţional a fost cu aproximativ 11% mai mic decât cel înregistrat în primul trimestru al anului trecut,…”  spunea aceeași sursă. Problema nu e că au crescut profiturile Romgaz pe spinarea noastră, dar au crescut și profiturile țării sancționate, Rusia. Cu doar câteva săptămâni înainte de invazia Ucrainei, Rusia a semnat cu China un contract de petrol și gaze pentru 30 de ani, în valoare de sute de miliarde de dolari. Acest acord coincide cu construcția unei conducte din Rusia către China, care va fi finalizată până în 2025. India a făcut, de asemenea, aranjamente pentru creșterea transporturilor de petrol din Rusia, care nu vor fi plătite în dolari.  Paradoxal, s-a apreciat dolarul raportat la EUR, iar rubla, care se depreciase odată cu anunțarea sancțiunilor impuse Rusiei, a depășit cotația pe care o avea chiar înainte  de conflict, în momentul când președintele Putin a declarat că plata gazului se va face în ruble. Asta ar însemna că beneficiarii războiului din Ucraina sunt Rusia și SUA. Nu putem face abstracție de faptul că numeroși factori leagă Kremlinul de instituții globaliste precum Forumul Economic Mondial (WEF), Banca Reglementărilor Internaționale (BRI), Fondul Monetar (FMI), și bănci internaționale precum Goldman Sachs, care confirmă că Rusia e atașată de interesele globaliste și acest lucru nu se va schimba din cauza războiului din Ucraina, așa cum nu s-a schimbat nici după ce Rusia a anexat Crimeea. E clar că vom intra într-o lume multipolară și fiecare parte încearcă să-și creeze cu ocazia acestui ,,mic incident”, un avantaj. La un moment dat, după ce fiecare jucător își va fi consolidat partea sa de pradă (sfera de influență), își vor vedea mai departe de planul global comun – controlul populației sub pretextul combaterii pandemiilor, încălzirii globale, prevenirii secetei, foametei, protecției oceanelor, etc. Evident, fiecare pretext va fi însoțit de scopul nobil al interesului colectiv. Ucraina e un stat capturat, victim a potențialului său economic, sacrificat în trena de interese anglo-americano-ruse iar europenii, prin liderii lor emasculați și șantajabili, victime colaterale. Acest lucru este pregătit de multă vreme cu acordul politic al Ucrainei. Este interesant  să răsfoim ,,presa liberă” înainte de impunerea embargoului tăcerii, pentru a vedea discrepanțele de prezentare ale aceluiași subiect. „<<Eșecul de a opri abuzurile și posibilele crime de război ale batalioanelor de voluntari ( s.n.) riscă să agraveze în mod semnificativ tensiunile în estul țării și să submineze intențiile proclamate ale noilor autorități ucrainene de a întări și susține statul de drept într-un mod mai larg>>, a declarat Salil Shetty, secretar general Amnesty Internațional, la Kiev. Luptătorii din batalion au declarat luna trecută pentru Guardian că se așteaptă la o <<nouă revoluție>> în Ucraina, care să aducă la putere un lider militar mai hotărât, având sentimente similare cu cele ale multor luptători Azov.Crimele de război la care se referea publicația  britanică erau atribuite Batalionului Azov și erau comise pe teritoriul republicilor separatiste, conform https://www.theguardian.com/world/2014/sep/10/azov-far-right-fighters-ukraine-neo-nazis Dar asta era cu șapte ani în urmă, când ,,38% din populația Ucrainei dorea Uniunea Vamală cu Rusia iar 37,8% aderarea la Uniunea Europeană”, conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Euromaidan . Amnesty International solicita pe 8 septembrie 2014 autorităților ucrainene să aducă pe Aidar și alte batalioane de voluntari (de sorginte fascistă) ,,sub linii eficiente de comandă și control, să investigheze prompt toate acuzațiile de abuzuri și să tragă la răspundere pe cei responsabili”, preciza https://www.amnesty.org/en/documents/EUR50/040/2014/en/ . Între timp, azoviștii, cu sprijin american, au devenit băieți buni, conform noii retorici. Acesta e un exemplu de manipulare multi-direcțional. Luptătorii azov, aidar, safari, etc. cred că sprijinul american și britanic e dezinteresat pentru ei și țara lor. Nimic mai fals. SUA a înțeles că poți avea toți banii din lume, dar dacă nu ai nicio bază de producție sau dezvoltare a resurselor, atunci nu ai nimic. Dacă o națiune nu are bogăție reală și nici mijloace de a o crea, nici o tipografie nu-i va salva economia. România a avut producție și resurse însă cu ,,sprijin” extern a ,,scăpat” de ele dar și  de un potențial conflict. Ucraina mai are, dar nu va mai avea în perspectivă. Negocierea de pace care urmează va fi între creditorii Ucrainei cu Rusia și va avea în vedere accesul acestora, în numele Ucrainei la Marea Neagră. Așa se va încheia războiul.  Dar mai sunt etape de parcurs. SUA a înțeles că în condițiile unei multipolarități ce se reconfigurează și a înghețării conturilor unei națiuni de dimensiunea Rusiei, cu ocazia conflictului, va determina celelalte țări să-și reconsidere poziția față de statutul de rezervă globală a dolarului cât și de păstrarea lui în bănci externe, aflate sub controlul SUA. Această putere a dolarului american, care în fapt există ca urmare a acceptării sale ca fiind rezervă globală eligibilă, a devenit paradoxal o slăbiciune. În lipsa unui suport concretizat în producție și nu în speculații, dolarul american e dependent de bunăvoința celorlalte state.  Ucraina, grânarul lumii, este o țară bogată, dar nu aparține SUA. Însă lucrurile se vor rezolva în stilul specific aplicat de SUA și în alte state. Mâine, dacă lucrurile decurg conform calendarului, Senatul SUA va definitiva pachetul legislativ ce va permite Pentagonului să ofere, cu titlu de împrumut, Ucrainei tehnică militară în valoare de 39,8 miliarde de dolari. Datorie care se cere înapoiată cu dobânda aferentă. Ajutorul oferit, dezinteresat inițial, a avut drept scop intensificarea conflictului până la un punct la care părțile să nu mai poată da îndărăt. Costurile acestei escaladări l-au plătit și europenii, dar SUA, deși sună cinic, ,,culege caimacul”. Probabilitatea ca Ucraina să învingă Rusia și să returneze împrumutul din despăgubiri de război este infimă.  Devine din ce în ce mai limpede că viitorul Ucrainei e amanetat pentru multă vreme. Europa va reveni ,,scârțâind” la importul de gaz rusesc, dar cu un preț mult mai mare. Suplimentar, va fi obligată să plătească taxă de protecție majorată Statelor Unite prin achiziționare de tehnică de luptă plătită în dolari. Ucraina va fi declarată câștigătoare prin simplul fapt că nu a fost ocupată în întregime. Ori, în cel mai rău caz, se va vorbi de o remiză, care va fi tranșată cândva… Până atunci, orgoliul îi va fi pansat de un concurs Eurovizion câștigat așa cum știm…,  de glorificarea eroilor care n-au murit pentru apărarea Insulei Șerpilor, chiar s-au predat invadatorilor fiind eliberați mai apoi. Ori glorificarea  pilotului Fantoma din Kiev și a miilor de eroi din subteranele uzinei Azovstal care se plângeau ambasadelor britanice și SUA că nu sunt lăsați să plece; cu armele la ei. În fapt, 264 de militari cu tot cu răniți care, s-au predat la începutul acestei săptămâni. Timpul ne va arăta ,,beneficiile” acestei crize generate de conflictul ruso-ucrainian și cine sunt profitorii comerțului cu moartea. De pildă, după primul an de pandemie o schimbare uriașă a capitalului și a activelor a fost  transferată de la clasa de jos și de mijloc (în mare parte întreprinderi mici și mijlocii) spre  vârf . Potrivit Forbes,  anul 2021 a înregistrat 2.755 de miliardari la nivel mondial, o creștere cu 660 de miliardari noi, față de 2020. Cu averi de 13,1 trilioane de dolari, față 8 trilioane de dolari în 2020. Ca medie, statistic, se pare că e bine… unii dintre noi au devenit și mai  bogați.

 



Jr. Adrian M. Ionescu

 

 

 

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img