Dintre toate tarile aflate in partea asta de Europa, România a prins cel mai tare gustul artagului, nescapând nici o ocazie sa caute nod in papura Rusiei si sa gaseasca, la o adica, motive de gâlceava doar-doar va fi bagata in seama.
Conflictul dintre Ucraina si Rusia este unul care ne priveste prea putin, mai ales ca avem câte ceva de impartit cu fiecare din cele doua tari. Situatia politica este de o asa natura incât a ne situa de partea oricareia dintre parti este la fel de gresit.
O pozitie transanta de partea Rusiei, oricum, nu poate fi nici macar pusa in discutie, desi, economic România ar avea de câstigat pe termen lung.
O pozitie de sprijin neconditionat pentru Ucraina, iarasi este gresita, pentru ca ar insemna recunoasterea unei lovituri de stat cu sprijin extern.
Cu toate acestea, conducerea României a decis, din considerente atât electorale, cât si la solicitarea SUA, sa adopte o atitudine razboinica, incercând sa provoace Rusia prin orice mijloace.
In paralel a inceput o campanie de propaganda prin care se incearca dezvoltarea de atitudini ostile la adresa Rusiei din partea românilor.
Din pacate, politicienii uita ca astfel de actiuni au consecinte; diplomatia nu e un joc de poker in care sa mergi la cacialma.
Si asta pentru ca adversarii iti stiu cartile; in cazul de fata, capacitatea militara. Nu vreau sa intru in amanunte, dar optimismul exagerat al autorittilor române nu prea are acoperire nici in tehnica de lupta, nici in spirit razboinic.
Dupa ani buni de criza in care viata românilor s-a inrautatit intr-una, dupa decenii de dezmat politic si economic in urma caruia am ramas si fara economie si fara politiceni, razboiul este ultimul lucru de care am avea nevoie.
Culmea este ca alte tari din zona tac strategic asteptând sa vada cum se va sfârsi criza. Doar România, prin vocea conducatorilor sai, a decis sa-si traga nadragii peticiti si opincile in picioare si sa exerseze pasul de defilare prin curte, facându-se ca nu vede cum vecinii se hlizesc pe dupa garduri.
