În mirificul decor de toamnă al stațiunii Slănic-Moldova, la finele săptămânii viitoare (11 – 13 octombrie), la Ferma ,,Stâna Dacilor” (situată pe Muntele ,,Bolovanu”), va avea loc, cea de-a IX-a ediție a tradiționalului eveniment, ,,Răvășitul Oilor”.
Cu acest prilej, vizitatorii sunt așteptați să se înfrupte din mulțimea de specialități și mâncăruri pregătite și expuse pe platoul central al fermei, unde vor mai putea participa la o expoziție de animale și produse tradiționale, dar și la un inedit concurs cu cai de tracțiune.
Ca și în anii precedenți, în programul pe care l-au pus la dispoziție organizatorii, sunt cuprinse, spectacole folclorice susținute de interpreți și ansambluri folclorice din zonă și din țară, degustări de bucate și vinuri românești, în timp ce Asociația Culturală ,,Geto-Dacii din Moldova”, va oferi o reconstituire istorică a unor evenimente din viața strămoșilor noștri, de acum 2.000 de ani, atât prin costumație, armament sau spectaculoase bătălii antice.
,,Așadar, vă așteptăm cu mult drag să participați la acest eveniment, pentru a vă bucura pe deplin de frumusețea toamnei și a împrejurimilor din stațiunea noastră, să savurați din plin bunătățile bucătăriei tradiționale românești și să aveți parte de spectacole și multe alte surprize, pe care vi le punem la dispoziție cu ocazia acestei minunate sărbători de toamnă”, a spus Liana Ciurlică, administratorul fermei ,,Stâna Dacilor” din Slănic-Moldova.
Răvășitul oilor este o sărbătoare simbolică ce marchează sfârșitul anului pastoral. Din cele mai vechi timpuri a fost celebrată la momentul coborârii oilor de pe munte, cu dansuri și jocuri, cu multă voie bună și cu mâncare pe măsură. În felul acesta a luat ființă tradiția prin care producătorii își prezintă produsele și se mândresc cu ele, într-un adevărat festin culinar și spectacol artistic.
Evenimentul este organizat de Ferma ,,Stâna Dacilor”, în parteneriat cu Primăria orașului Slănic-Moldova.
Detalii, pe pagina https://www.facebook.com/ferma.sd.slm/
Sursa foto: Ferma ,,Stâna Dacilor”
Romulus-Dan BUSNEA