Aerostar a fost eliminată din competiția surprizelor după ce a pierdut cu 3-2 meciul de la Miercurea-Ciuc, cu Csikszereda
Startul slab de sezon al Aerostarului și-a pus amprenta și pe Cupa României. Una din revelațiile competiției în stagiunea precedentă, unde nu s-a oprit decât în fața lui Dinamo, echipa băcăuană a părăsit Cupa în acest an încă de la primul meci.
„Aviatorii” au fost eliminați joi seara, după înfrângerea cu 3-2 suferită la Miercurea-Ciuc, în fața vechii cunoștințe, Csikszereda, în faza a patra. Gazdele au deschis scorul în min. 6, prin Szilard Veres, care a reluat cu capul o centrare din corner, însă băcăuanii au basculat rezultatul în favoarea lor până la pauză. Concret, Cornel Căinari a reușit o „dublă” în min. 25 (șut la colțul lung dupa un slalom) și 41 (lovitura liberă de la 25 metri) și astfel, la finalul primelor 25 de minute, echipa antrenată de Cristi Popovici conducea cu 2-1.
A urmat un mitan secund slab, care a costat-o pe Aerostar atât meciul, cât și calificarea. Servit excelent de Jebari în min. 58, Szilard Magyari a restabilit egalitatea, pentru ca în min. 77, Attila Csuros să stabilească rezultatul final, trimițând cu capul în plasă balonul centrat de Eder Gonzales: 3-2 pentru ciucani. Aerostar parăsește Cupa, o face cu capul în pământ, iar duminică se pregătește de un meci crucial în etapa a șaptea a campionatului ligii secunde, unde ocupă ultimul loc: acasă, cu Luceafărul Oradea.
La Miercurea Ciuc, băcăuanii au utilizat o formulă de start remaniată: Potcoavă- B. Ardei , Al. Ichim, Florescu, Mihălăchioae- Gavrilă, D. Munteanu, Adascăliței, Căinari- Fl. Istrate, A. Pavel. După pauză au mai intrat: Hurdubei, Buhăcianu și Tilibașa.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.