Circul continuă: după declarațiile sforăitoare cum că se vor face autostrăzi care să împace toată lumea, iarăși asistăm la golănisme electorale.
Mai ține minte cineva ce scandal a făcut PSD Bacău atunci când parlamentarii liberali băcăuani au semnat inițiativa legislativă pentru așa-zisa Autostradă a Unirii Tg. Mureș – Iași? Cum au acuzat social-democrații că liberalii își trădează județul?
A fost nevoie ca deputații PNL să-și toarne cenușă în cap și să se declare de acord cu propunerea parlamentarilor PSD pentru inițiativa legislativă privind autostrada Brașov – Bacău.
A fost rândul, după aceea, ca liberalii ieșeni să se declare nesatisfăcuți de această inițitivă, care, spuneau ei, prin vocea deputatului Marius Bodea, nu făcea decât „să întârzie nepermis de mult realizarea Autostrăzii A8 Tg. Mureș – Iași, ieşind din exerciţiul financiar 2014-2020”.
„Prioritatea României acum este Autostrada Ungheni – Iaşi – Tg. Mureş, iar legea care a fost votată pentru ea a fost o măsură excepţională, prin care Parlamentul să oblige Guvernul să folosească banii europeni”, a mai spus el.
Zilele trecute, spectacolul a continuat. De data această PSD Iași îi acuză pe liberalii din județ că trădează deoarece au semnat propunerea legislativă privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Braşov – Bacău (A13). Costel Alexe, preşedintele PNL Iaşi se numără printre semnatarii propunerii legislative.
„Ce să mai spunem despre un proiect major de investiţii pe care ni-l dorim toţi realizat cât mai curând? Cum să facem acest lucru, când tocmai noi, cei care ar trebui să fim uniţi, ne vindem oraşul şi judeţul pentru proiecte concurente.
Şi eu sunt de acord că trebuie realizată şi autostrada Braşov – Bacău, dar parcă sunt mult mai aproape de a susţine proiectul nostru, de nevoile noastre şi ale ieşenilor. Ar trebui să îi fie ruşine pentru acest demers şi pentru faptul că a minţit cu nonşalanţă ieşenii. Aşa se întâmplă când nonvalorile şi caracterele îndoielnice ajung să deţînă funcţii de decizie” a declarat Maricel Popa, preşedintele PSD Iaşi.
Popa mai amintește şi faptul că parlamentarii din judeţul Bacău nu au semnat pentru realizarea A8, Iaşi – Tg. Mureş.
Acest lucru este adevărat doar pe jumătate: doi parlamentari liberali de Bacău au semnat; cei care nu au semnat sunt cei de la PSD. Declarațiile liderului PSD Iași confirmă teoria lansată de Deșteptarea încă de anul trecut: Iașul nu vrea ca prin Bacău să treacă vreo autostrada; atât liberalii cât și social-democrații se declara împotriva acestui obiectiv.
Proiectul Autostrăzii Brașov – Bacău, respins de Comisia juridică a Camerei Deputaților
După ce Senatul a aprobat legea privind Autostrada Brașov – Bacău, proiectul a ajuns la Camera Deputaților, care este camera decizională. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat, însă, negativ proiectul autostrăzii.
Preşedintele comisiei, Nicuşor Halici, a precizat exact ceea ce a mai spus Deșteptarea de-a lungul timpului și anume că “este o chestiune exclusiv a Guvernului construirea de autostrăzi”.
“Şi noi vrem construcţia de autostrăzi, dar e o diferenţă între ceea ce vrem şi ceea ce trebuie făcut. În primul rând că avizele negative sunt date pe încălcarea art. 138 din Constituţie, care spune clar că atunci când ai o iniţiativă care implică şi o sumă de bani, indiferent de cuantumul ei, trebuie indicată sursa de finanţare.
Dacă mergem şi mai mult în fondul problemei, trebuie să spunem clar: Parlamentul, de principiu, poate adopta construirea unei autostrăzi, dar doar de principiu. Ca să construieşti o autostradă îţi trebuie aprobare a indicatorilor tehnico-economici, trebuie să faci licitaţii şi aşa mai departe. Toate acestea sunt în apanajul Guvernului, al structurilor administrative, că vorbim de autostrăzi”, a afirmat Halici după şedinţa comisiei.
Probabil, problema se va tranșa la votul din plen, mai ales că și Comisia Juridică a Senatului a respins, inițial, proiectul de lege. Dar, chiar dacă va fi adoptat și de Camera Deputaților este extrem de dificil ca această lege să fie pusă în practică în lipsa surselor de finanțare.
Cel mai bun exemplu este cel al Legii referitoare la Autostrada Unirii, peste care se tot așterne praful.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.