Tribunalul Bacau a admis solicitarea societatii Rafo Onesti de a a se deschide procedura insolventei acesteia si initierea unui plan de reorganizare judiciara. Cererea Rafo a venit ca urmare a intrarii in incapacitate de plata a debitoarei Rafo, iar creditoarea AXA Securrity, firma care asigura paza rafinariei, a depus la Tribunal solicitarea ca Rafo sa intre in procedura de insolventa conform Legii 85/2016.
Astfel – ne-a informat liderul Sindicatului Rafinorul, Ion Marian – se deschide procedura generala a insolventei pe o durata maxima a perioadei de observatie de 12 luni, pâna la sfârsitul lunii octombrie 2017.
„În temeiul art. 45 alin. 1 lit. d coroborat cu art. 57 alin. 1 si art. 73 din Legea nr. 85/2014, instanta desemneaza provizoriu ca administrator judiciar al debitoarei pe CITR Filiala Bucuresti SPRL, care va avea atributii de supraveghere a activitatii debitoarei si atributiile prevazute de art. 58 din Legea 85/2014” – se arata în decizia instantei. Creditorii au termen pâna pe 11 decembrie pentru a-si înregistra creantele, tabelul preliminar al acestora urmând sa fie publicat pâna pe 31 decembrie si definitivat pâna pe 25 ianuarie 2017.
Prima sedinta a adunarii creditorilor va avea loc cel târziu pe 5 ianuarie anul viitor.
„Nici salariatii Rafo a mai precizat Ion Marian – nu si-au mai primit drepturile salariale din luna martie 2016 si absolut toti se afla in preaviz pentru disponibilizare pâna joi, 10 noiembrie”.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.