20 de ani…e refrenul unui cântec celebru solicitat la foarte multe petreceri si in mod special la aniversari. De petreceri, nu vorbim acum.
Dar fara doar si poate, azi, suntem la ceas aniversar. Si asta pentru ca in urma cu 20 de ani in urbea noastra aparea un post de radio ce a modelat de la acea vreme si pâna in prezent viata bacauanilor. RADIO ALFA 89,6 , un nume ce a devenit un brand pentru orasul nostru. In cei 20 de ani de emisie, pe undele RADIO ALFA s-a auzit de toate.
De la cea mai buna muzica, la cele mai importante stiri. De la banalele dedicatii muzicale de odinioara, interviuri si interventii in direct cu personalitati din toate artele, din sport, din sfera politica etc, la premii câstigate de-a lungul timpului de sute de ascultatori.
RADIO ALFA a insemnat si locul in care oamenii si-au spus of-ul…fie ca era de natura…sentimentala (se intâmpla in emisiunile de noapte), fie ca aveau probleme din cele mai serioase, sociale sau altele.
Multe s-au intâmplat in 20 de ani. Sigur ne-am putea intinde la povesti, sa ne amintim de faze mai mult sau mai putin celebre, de toti cei care au trecut pe la butoanele, microfoanele, reportofoanele si altele din lumea radioului, dar, câte pagini ne-ar trebui? Nu o sa facem asta, pentru ca mi se pare mai potrivit ca la aniversarea de 20 de ani a postului RADIO ALFA, doar sa multumim celor care au fost mereu pe frecventa, ascultatorilor fideli, dar si celor care ne-au criticat, partenerilor nostri si tuturor colaboratorilor.
Au trecut 20 de ani si oricâti vor mai trece, e sigur ca RADIO ALFA 89,6 va fi radioul bacauanilor, oriunde ar fi ei, aducându-le in continuare “cele mai bune stiri si cea mai buna muzica”.
Astazi de la ora 12.00 are loc tragerea la sorti a concursului verii “TOP TRAVEL si DESTEPTAREA te trimit la mare”. Doi cititori care au decupat taloanele publicate in paginile cotidianului in ultimele doua luni vor fi fericitii câstigatori a sejurilor din 15-20 august, in statiunea Eforie Nord. Extragerea va fi transmisa in direct la RADIO ALFA. Câstigatorii vor fi anuntatI telefonic si publicati pe site-ul nostru, www.desteptarea.ro, dar si in editia de miercuri, 31 iulie, a ziarului.