Sâmbătă seară, pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău au fost alertaţi să intervină, în comuna Răcăciuni, pentru căutarea unei persoane despre care se credea că a căzut în pârâu.
Salvatorii s-au deplasat acolo cu o autospecială de lucru şi o ambulanţă Smurd, dar în sprijin au venit şi jandarmii, poliţiştii şi angajaţi ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei.
Forţele s-au mobilizat şi au început căutările, bărbatul de 48 de ani fiind găsit în zona Valea Seacă.
Se pare că acesta s-a rătăcit în drum spre casă, iar familia, când a văzut că întârzie prea mult, a alertat autorităţile.
Omul a fost examinat de paramedici, starea lui fiind bună şi a refuzat transportul la spital.