E complicat să faci bine. Pentru mulți dintre noi, din păcate. Mai ales în zilele de-acum, când fiecare e … pentru fiecare. Știu, așa a fost dintotdeauna. Doar că și vremurile sunt parcă din ce în ce mai … cenușii. A dispărut, din păcate, albastrul speranței, la fel și spriritul samaritean, al întrajutorării. Nu mai știm să ne dăm mâna, mai ales când ne este greu.
Constat, pe zi ce trece, că din ce în ce mai rar întâlnești oameni care sunt dispuși să ajute, pro bono, fără a cere nimic în schimb. Când, sincer, e atât de simplu să ajuți, convins fiind, până în adâncul ființei, că ceea ce faci chiar va însenina viața unui seamăn. E mult mai util și pentru suflet să ajuți, decât să-ți consumi energiile în încercarea de a răni pe cineva, doar pentru ca să nu-i fie bine. Vă spun din proprie experiență. În numeroase rânduri, m-am implicat în diverse activități caritabile, înțelegând că astfel mi-am deschis calea spre Univers, spre Divinitate. Și familia mi-e țesută pe același model etic, fiecare dintre noi fiind pregătiți și dispuși să sărim în sprijinul oricui.
E drept că „extratereștri”, așa cum ni se mai spune (dat fiind felul diferit de a fi, comparativ cu atitudinea cvasi – absentă a majorității semenilor), ei bine, „alieni” ca noi sunt prea puțini. Pe cei mai mulți îi vezi trudind, de dimineață până noaptea târziu, în cadrul unui ONG sau o Fundație. De zeci de ani, fac treaba pe care, altminteri, ar fi trebuit să o ducă la bun sfârșit statul care ne suge de bani și resurse, și-atât. Amintesc, azi, de Fundația de Spriin Comunitar – FSC, ONG-ul pe care-l știu de-un sfert de secol, implicându-se în viața sărmanilor …
Și continuă s-o facă, iată!, fără încetare, cu și mai multă sârguință și implicare tot mai activă, mai ales la țară, unde, se știe că nevoile sunt altele. Mă-nclin. Doar că, și în cazul lor, voluntarii sunt rari. Vorba nu știu cui, „puţini oameni… restul populaţie”. Când, în Occident, cred că și în alte țări diferite din lume, voluntariatul … e lege. E musai să ai câteva zeci de ore „de făcut bine” în CV, altfel … În fine, bucuros aș fi, și cred că și lui Dumnezeu i-ar plăcea, ca lumea-ntreagă să fie mai bună. Și nu doar de Crăciun sau de Paște, ci oricând.
Căci, tot anul, sunt oameni care n-au de niciunele și speră la bruma de bunătate din partea noastră. Nu zic să împarți averea (mică sau mare) cu altcineva, nici să arunci o monedă sau o bancnotă de valoare insignifiantă înspre zdrențurosul (de cele mai multe ori prefăcut), plasat strategic, la intrarea în magazin ori prin apropierea restaurantului unde petrec nuntașii. Dar măcar lasă la „cutia milei”, prezentă peste tot, prin țară, un semn de bunătate. Nu face rău. Dimpotrivă, ajută. Doamne … ajută!
