23 decembrie 2024

Puțin peste 60 de medici de familie se vor implica în campania de vaccinare antiCOVID-19

De săptămâna viitoare, vaccinarea antiCOVID-19 se va desfășura inclusiv în cabinetele medicilor de familie. Până acum, conform ultimelor date oficiale, și-au arătat intenția de a se implica și în această activitate doar 63 de medici din rețeaua de medicină primară, din cei peste 250 câți sunt în total la nivelul județului Bacău. Majoritatea lor sunt, cum era de așteptat, din mediul rural, mai ales din zonele unde nu sunt organizate astfel de centre de vaccinare.

Conform unei măsuri adoptate deja de Guvernul României, medicii de familie care vor derula activități de vaccinare împotriva noului coronavirus vor primi câte 40 de lei/persoană vaccinată. Banii sunt alocați pentru consultația medicală, administrarea serului și monitorizarea/raportarea eventualelor reacții adverse post-vaccinare. În acest tarif sunt incluse și cheltuielile cu asigurarea, de către medicul de familie, a materialelor sanitare necesare (măști, mănuși, soluții dezinfectante etc).





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img