România este o tara in coma. Ca un pacient caruia organele i-au cedat, tara este tinuta in viata doar de aparate.
In 20 de ani România a ingropat eforturile a peste 50 de ani de sacrificii. Dintr-un condei, toate câstigurile obtinute de generatii intregi au fost anulate si in doua decenii am ajuns sa traim mult mai rau decât in vreme de razboi. De fapt, nici un razboi nu a adus distrugerile pe care ni le-am provocat singuri in 20 de ani de crize nesfârsite.
Gazetarul Eminescu dezvoltase o teorie interesanta a unei ciclicitati a mortii si vietii poporului român. Epoca fanariota, de exemplu, a insemnat moartea unui popor, altadata mândru si puternic, nevoit sa se plece si sa cedeze atât suveranitatea cât si bogatiile catre o mâna de venetici adusi de turci sa conduca Tarile Române.
Cu greu, dar, si-a revenit poporul român dupa acest moment. Ne aflam, astazi, parca, intr-o situatie similara. Nu mai avem nici suveranitate, nici nu mai dispunem de bogatiile noastre si nici nu mai putem face nimic in tara fara sa primim aprobare de la slujbasii tarilor straine.
Ne-am imbolnavit poporul si l-am facut sa-i fie scârba de stiinta de carte, l-am invatat ca eroismul este rusinos iar viciile sunt o calitate, ca patriotismul este din aceeasi familie cu terorismul si ca lipsa optiunilor este mai buna decit posibilitatea de a alege.
Suntem in plina epoca fanariota. Ce sacrificii trebuie sa facem ca sa iesim din cercul isoriei?
