În România, agricultura a fost mereu o parte importantă nu doar a economiei, ci și ca mod de viață sau ca liant social. Potențialul său nu a fost, însă, niciodată exploatat la maximum, deși îmbunătățiri se observă de la an la an.
Asta pentru că micii fermieri descoperă avansul tehnologic și fac trecerea de la o muncă brută, cu intens efort fizic, la una mai ușoară, bazată pe tehnologii moderne. Astfel, coasa a fost înlocuită de tot mai mulți agricultori români cu motocoasa, sapa cu motosapa sau motocultorul, iar căruțele au fost înlocuite, încet-încet, de vehicule motorizate.
Un document al Ministerului Agricultlurii care stabilește strategia pentru agricultură din deceniul 2020-2030 dezvăluie care sunt punctele slabe și punctele tari din agricultura românească.
Motosapă – oferte (LINK)
La puncte slabe, avem o listă impresionantă:
– productivitatea scăzută, cu mult sub potenţialul real.
– acces scăzut la capital şi la credite.
– ferme mici şi mijlocii, cu un nivel scăzut de inputuri utilizate (îngrăşăminte şi produse de protecția plantelor) echipamente şi o bază genetică învechită.
– lanț de aprovizionare neorganizat (distanţă mare de la fermă la piaţă).
– lipsa infrastructurii de marketing şi de prelucrare care conduce la un nivel scăzut al veniturilor. Canale de marketing nepotrivite pentru fermele mici.
– deficit agroalimentar important, cauzat de importuri de produse cu valoare adăugată ridicată şi de exporturi de materii prime (cereale, plante oleaginoase etc.).
– teren agricol extrem de fragmentat şi disfuncţionalităţi grave pe piaţa terenurilor.
– pondere ridicată a exploataţiilor fără personalitate juridică.
– lipsa unui sistem de cadastru funcţional şi costuri ridicate pentru înregistrarea terenurilor.
– ponderea ridicată de ferme de subzistenţă şi semi-subzistenţă.
– transferul lent al terenurilor către tineri şi noii fermieri.
– servicii publice de consultanţă insuficiente.
– numărul mic de organizaţii de producători.
– scăderea calităţii solului.
– gradul scăzut de utilizare şi starea necorespunzătoare a sistemelor de irigaţii.
– vulnerabilitate ridicată a agriculturii la riscuri naturale.
– potenţial neexploatat al sectorului forestier.
– scăderea bio-diversităţii în mediul rural.
– nivelul scăzut al agriculturii ecologice.
– forță de muncă numeroasă, dar cu productivitate scăzută.
– infrastructura fizică de proastă calitate în mediul rural.
– iniţiative slabe de dezvoltare locală.
– venit mediu scăzut (sărăcie).
– competenţe şi cunoştinţe neactualizate ale personalului din administrația agricolă.
La capitolul puncte tari, Guvernul nu a alcătuit o listă la fel de lungă, dar sunt suficiente argumente:
– zone agricole semnificativ de mari, cu o pondere ridicată de terenuri arabile.
– potenţial ridicat pentru diversificarea culturilor. Gamă largă de produse tradiţionale.
– zone extinse cu condiţii bune (cernoziomuri) pentru producţia agricolă.
– forţă de muncă disponibilă pe plan local.
– mare diversitate a resurselor naturale şi a produselor locale.
– sol fertil şi condiţii climatice favorabile.
– resurse satisfăcătoare de apă.
– ponderea relativ mare a pădurilor.
– gamă largă de surse regenerabile de energie.
– mediu natural divers.
– ponderea ridicată a zonelor rurale.
– creşterea cererii de produse agroalimentare.
– pătrunderea în masă a practicilor moderne de gestionare a terenurilor agricole prin cercetare/inovare şi extensie.
– dezvoltarea şi/sau utilizarea de specii rezistente la schimbările climatice.
– creşterea resurselor de energie regenerabilă din agricultură.
– posibilităţi de dezvoltare a agroturismului bazat pe agricultura extensivă.
– apariţia micilor întreprinzători agricoli tineri.
