5 noiembrie 2024

Punct final al „Săptămânii altfel” la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău

Activitățile derulate în cadrul programului „Săptămâna altfel” au continuat în Colegiul Național Vasile Alecsandri din Bacău cu alte proiecte.

Astfel, în zilele de joi și vineri, elevii și profesorii alecsandrieni au organizat diferite acțiuni și întâlniri, printre care s-au numărat vizite la Baza aeriană 95 (sub coordonarea profesorilor Anca Constantinescu, Ingrid Lazăr și Otilia Terenteac), excursii tematice în afara județului, dezbateri, întâlniri cu reprezentanți ai Inpectoratului pentru Situații de Urgență (în cadrul „Campaniei naționale de informare și educare a populației – RISC”-prof. coordonator Luminița Pătraşcan), cu reprezentați ai Poliției Rutiere (coordonator, prof. Georgeta Marinescu) și aplicare de teste de autocunoaștere din perspectivă psihanalitică (coordonator, prof. Elena Chelaru cu elevi ai clasei a XI-a C).

Foarte interesantă a fost și vizita la Centrul American Corner (sub coordonarea prof. Alis Gălbează) în cadrul căreia elevii de la profilul bilingv au participat la o videoconferință cu viceconsulul de la Ambasada SUA la București, Darian Foster, alături de elevi de la clubul similar din București, în timp ce prof. Aura Arminia și prof. Călina Stroe i-au antrenat pe elevi într-o încercare de aplicare concretă a noțiunilor referitoare la alimentația sănatoasă prin activitățile „My plate” și „Caloriile noastre de toate zilele”.



De experiențe inedite au avut parte și elevii cooordonați de prof. Iulian Benchea, care au vizitat laboratoare de la Facultatea de Inginerie și Mecatronică a Universității Vasile Alecsandri, unde au văzut dispozitive programabile, utile în diverse domenii, precum și elevii coordonați de prof. Ramona Mocanu, care au vizitat Biblioteca Județeană, prefigurând implicarea lor în proiectul „Aventuri în Bibliomisteria”, demers extracurricular care are deja tradiție.

Diversitatea mare a activităților (ateliere de lectură, competiții sportive, vizionare de filme cu tematică adecvată vârstei, printre exemple) le-a oferit elevilor contexte noi de învățare, o abordare diferită de cea clasică, dar și posibilitatea de a interacționa și de a se cunoaște.

Programul „Școala Altfel”, derulat în perioada 6-10 noiembrie la Colegiul Național Vasile Alecsandri din Bacău a oferit elevilor, și în acest an, activități instructive, diverse și cu înalt potențial educativ.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri