M-am întrebat mereu, dacă nu cumva avem un respect prea mare pentru război/ moarte; chiar un cult, poate. Cult?… Înaintea unui meci de fotbal amical împotriva Chinei, la Atena, fotbaliștii și spectatorii greci au ascultat, plini de solemnitate, o melodie transmisă de la stația de radiodifuzare a stadionului, crezând că se intonează imnul Chinei. În același timp, fotbaliștii chinezi erau convinși că este imnul Greciei. Misterul a fost lămurit la sfârșit: era o reclamă la o pastă de dinți… Dar toți au manifestat un respect în… orb pentru acest ,,imn”. Respect pentru moarte, război?…
Ați văzut că imnurile naționale vorbesc obsesiv despre război și moarte? Tocmai din acest motiv, cu un straniu reflex condiționat, avem o atitudine gravă în împrejurările în care este interpretat sau ne așteptăm să fie interpretat un imn național, chiar dacă nu înțelegem versurile sale… Ascultăm în imnul grecesc: „Te voi recunoaște întotdeauna/ După cumplita sabie pe care o porți”. „Luptați sub focul dușman, hai sus!”, îndeamnă imnul chinezesc. Fotbaliștii și spectatorii amintiți ascultau sobri, fiind convinși că este vorba despre un imn, despre un cântec în care războiul și moartea erau vedete, nu despre o reclamă la o pastă de dinți…
Ascultăm imnurile… Italienii sunt gata să moară, dacă țara le-o cere: „Să ne adunăm în cohorte,/ Suntem gata să murim./ Suntem gata să murim,/ Italia ne-a chemat!”Portughezii par a fi, și ei, ființe născute doar pentru război: „La arme, la arme!/ Pe uscat, pe mare!/ La arme, la arme!/ Pentru patrie luptați!/ Împotriva tunurilorînaintați, înaintați!” În imnul Rusiei, țara este o sfântă aleasă de Dumnezeu pentru a-și desăvârși menirea. Care menire, în forma sa clasică avea și un nume: panslavismul.
După ce îi atenționează pe cetățeni că dușmanii țării vor să le taie beregata copiilor lor, imnul le propune francezilor ca „sângele impur” al străinilor să inunde câmpiile țării. „Strălucirea roșie arachetelor/,Bombele explodând în aer” te întâmpină în imnul american… Afganistan, aflu tot din imn, este și „pământul sabiei”. Irlanda este, și ea, cu sufletul lipit de război/ moarte: ,,Să nu mai găzduiască tirani sau sclavi;/ În această noapte stăpânim pericolul,/ Pentru cauza vechii Irlande,/Tunurile din mijloc bubuie și puștile răsună, Noi cântam un cântec soldățesc”.
Imnul nostru național are aerul unui cântec de goarnă care sună adunarea.Pare, mai curând, un mod de a conjura la supravieţuire un muribund, îmi spune un prieten. Este un cântec pentru reanimare, pe post de maslu. „Moarte”, „somnul cel de moarte” „de fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă”… Imnul nostru național… Peste tot, în imnuri citesc despre moarte și război. Imnurile sunt cântece de suflet care au chipul unor cazane ultranaționaliste care au dat în clocot.
De ce-o fi fost confuzia aceea generală pe stadionul din Atena? Pentru că aplaudăm, în tăcere, ca niște roboți, poveștile oficiale de dragoste ale statelor lumii? Povești despre război și moarte… Ideea de solidaritate umană, de specie, atât de dragă dezbaterilor eticii contemporane, nu este prezentă în imnurile naționale. Toate îi împart pe oameni în NOI și EI; ca foști, actuali sau potențiali adversari. Dar nu sunt niște adversari oarecare; de idei, de pildă. Ci niște ființe gregare gata oricând de război, pregătite pentru suprimarea celuilalt/ celorlalți. Imnurile naționale ne oferă tabloul global al unei lumi cu mentalitate peșteristă.
Cândva, la ONU, Hrușciov bătea, la propriu, cu pantoful în masa unei reuniuni internaționale, supărat-foc pe un filipinez, care acuzase U.R.S.S. de privarea populației din Europa de Est de „liberul exercițiu al drepturilor lor politice și cetățenești”. Zilele trecute, am privit cu oarece scârbă către summitul U.E., care și-a propus stabilirea unor măsuri urgente pentru relansarea economiilor lovite de coronavirus. Unele state membre s-au opus insistent proiectului (aprobat doar după cinci zile și nopți…), fiind considerat prea generos din perspectiva resurselor de finanțare propuse. Supărat, Emmanuel Macron, președintele francez, a bătut, tot la propriu, cu pumnul în masă. Spiritul de solidaritate/ cooperare europeană are chipul ultranaționalismului din imnurile naționale. De la pantoful hrușciovist și până la pumnul marconist este un progres, dar eternitatea atitudinilor peșteriste nu este pusă în pericol.
