20 noiembrie 2024

Cosmin Necula, candidatul PSD la functia de primar al Bacaului: „Vom scoate la concurs toate posturile de conducere din Primaria Bacau”

Deputatul Cosmin Necula, candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Bacău, vrea să restructureze din temelii organigrama Primăriei Bacău. Parlamentarul a declarat că toate cele 34 de posturi de conducere din cadrul municipalității vor fi scoase la concurs, Necula afirmând că are susținerea viitoarei echipe de consilieri locali pentru a impune o schimbare capitală în organizarea și funcționarea Primăriei Bacău.

El a mai spus că Primăria a devenit o instituție ostilă cetățeanului și că situația dezastruoasă în care se află municipiul Bacău are drept cauză păienjenișul de complicități nefaste țesut în aparatul tehnic și funcționăresc al Primăriei. Parlamentarul a spus că „TRANSPARENȚA” este cuvântul de ordine al mandatului său, adăugând că nu va veni la conducerea municipalității băcăuane pentru a umple Primăria cu oameni ce au carnet de partid. „Vor prima buna credință, competența și integritatea”, a afirmat el.



Cosmin Necula a făcut anunțul „bombă” în cadrul unei conferințe de presă organizate joi, prilej cu care deputatul a făcut publică lista de candidați PSD la Consiliul Local Bacău. Necula a pledat pentru o schimbare reală în administrația publică locală, afirmând că aceasta nu se poate înfăptui fără o „reașezare” a Primăriei Bacău pe alte baze și criterii de funcționare. Parlamentarul a atras atenția că problemele cu care se confruntă orașul Bacău după 12 ani de administrație PNL nu se datorează doar decidenților politici care s-au aflat la cârma Primăriei.

„Am toată susținerea viitoarei echipe de consilieri în direcția schimbării organigramei și a scoaterii la concurs a tuturor celor 34 de posturi de conducere din Primăria Bacău, mă refer la șefii de servicii și la directori. Problemele Bacăului, situația în care se află orașul după 12 ani de administrație PNL, nu sunt doar din vina decidenților politici. Există un întreg aparat de conducere care nu a spus decidentului că greșește, că face fapte ce frizează penalul, că depășește limita abuzului. Au fost în complicitate unii cu alții. Nu avem doar o serie de vinovați de serviciu, iar ceilalți nu știau nimic din ce se întâmplă”, a declarat candidatul social-democrat.

Management dezastruos în Primăria PNL

El a adăugat că la nivelul Primăriei Bacău nu a existat un management eficient în gestionarea proiectelor europene, fapt concretizat atât în pierderea finanțărilor europene, cât și în mai multe dosare penale ajunse la DNA. „Concursul pe care vrem să-l facem cu posturile de conducere înseamnă o deschidere către comunitate, către societate, a Primăriei. Nu e un concurs pentru cei cu carnete de partid. Avem nevoie de oameni competenți, conduși de bună credință. Mă gândesc inclusiv la oameni din afara mediului administrativ. În Primăria Bacău vorbim acum de un prost management generalizat. Nu putem vorbi de management de calitate în contextul în care proiectele se termină prost, nu se mai termină sau devin anchete DNA, iar băcăuanii – bugetul local, în final – decontează pierderea fondurilor europene. Nu vrem să restructurăm organigrama pentru că trebuie «faultat» X sau Y, așa cum s-a încercat în ultimul timp. Ne trebuie, în schimb, o nouă viziune”, a mai spus Necula.

„Principalul criteriu al echipei – INTEGRITATEA”

Parlamentarul a dezvăluit că a gândit lista de candidați pentru Consiliul Local având drept criteriu principal integritatea și că cei mai mulți dintre viitorii aleși nu au mai făcut politică sau sunt la primele alegeri. Acesta a apreciat că numele propuse au confirmat în activitatea profesională și în societatea băcăuană. „Principala vocației a echipei mele este integritatea. Este necesar să avem oameni pregătiți în Consiliul Local, în comisiile Consiliului. Lista candidaților la Consiliul Local nu a fost elaborată pe criterii politice, precum vechimea în partid sau cine pe cine a susținut. Aveți în față oameni care au o experiență politică egală cu zero, dar care au confirmat în meseriile lor, în carieră. Împreună cu ei vreau ca, de pe 5 iunie, să începem să punem ordine în Primăria Bacău și s-o orientăm spre cetățean, către băcăuan”, a declarat deputatul PSD.

„Echipa mea este alcătuită din oameni integri. Suntem după 12 ani de conducere PNL cu un primar înscris în sfera penalului, cu un candidat – al PNL – care cât a fost viceprimarul lui Stavarache a închis ochii la toate faptele de corupție ale acestuia. Problemele cu care se confruntă administrația băcăuană, orașul Bacău, nu sunt doar ale șefilor PNL, ci și ale șefilor din aparatul tehnic al Primăriei. Ei au tăcut, au închis ochii, nu au semnalat abuzurile și corupția”

Cosmin Necula

„Componenta politică este în cadrul Consiliului Local, unde avem consilieri votați pe liste de partid. În rest, în aparatul tehnic al primarului municipiului Bacău, în aparatul tehnic al Consiliului Local nu discutăm de politicieni. Sub nicio formă în funcțiile de conducere din Primăria Bacău, în pozițiile cheie din managementul administrativ, nu-mi propun să «plantez» oameni cu carnete de partid. Vor prima competența și integritatea. Aceasta e logica scoaterii la concurs a posturilor de conducere din Primărie”

Oameni noi, integri și competenți pentru Consiliul Local Bacău

stan2

„Am venit cu inima deschisă în această echipă, ca simplu cetățean. Vreau să activez într-un Consiliu Local reformat. Sunt pentru prima dată într-o astfel de ipostază și fac parte dintr-o echipă de oameni serioși, integri și de perspectivă. În sport e o butadă, să comentezi de pe margine, să chibițezi. Eu cred că a sosit momentul să mă implic în joc și să ajut cu expertiza mea în domeniul educațional”

Gabriel Stan, 48 ani, profesor, directorul Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău

dinu2
„Lucrez de 11 ani în sistemul medical și cunosc problemele cu care se confruntă acest domeniu sensibil. Și în municipiul Bacău avem o problemă cu ce înseamnă spațiile destinate serviciului medical, condițiile hoteliere. Evident, Spitalul Municipal este una dintre priorități. Vor trebui terminate lucrările, iar Spitalul introdus în circuitul medical băcăuan”

Ioana Dinu, 35 ani, medic specialist pneumolog, Spitalul Județean de Urgență Bacău

Paraianu Madalin
„Am decis să mă implic și să intru în echipa lui Cosmin Necula din nevoia de schimbare. Aceasta a dat, în final, și sloganul nostru. Consider că în municipiul Bacău avem nevoie de o schimbare profundă: de la această «necunoscută» care e pentru Primăria Bacău ridicarea la nivel a gurilor și capacelor de canal, până la șantierul Spitalului Municipal, sper să deslușim «enigmele» acestei administrații locale”

Mădălin Pârâianu, 38 ani, antreprenor

Breahna 2
„Sunt cadru universitar, dar și expert contabil acreditat CECCAR. Fac parte dintr-o echipă tânără, dornică să schimbe lucrurile în bine și să convingă cât mai multă lume că omul Cosmin Necula și echipa sa reprezintă soluția de care Bacăul are nevoie. Suntem aici pentru că nu mai vrem să fim conduși de oameni mai slabi decât noi”

Cristina Breahnă, 33 ani, lector universitar, Facultatea de Științe Universitatea „V. Alecsandri” Bacău

Codrin Costan
„Lucrez la Școala Gimnazială Specială «Maria Montessori» din Bacău, sunt cadru didactic și predau, cu bucurie și respect, copiilor ce au dizabilități. Suntem o echipă tânără alături de domnul Cosmin Necula și am convingerea că vom schimba în bine administrația locală”

Costan Codrin, 31 ani, profesor Școala Gimnazială Specială „Maria Montessori”, Bacău

luca2
„Fac parte dintr-o echipă ce-l susține necondiționat pe Cosmin Necula pentru funcția de primar al Bacăului. Credem cu tărie că avem puterea să resuscităm mișcarea sportivă din Bacău, prin crearea unor puternice centre de copii și juniori pe mai multe ramuri sportive de tradiție în orașul nostru”

Vasile Luca, 48 ani, profesor Școala „Al.I. Cuza”, Bacău




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014