Consilierii PSD au finalizat proiectul privind reorganizarea Poliției Locale a Municipiului Bacău și urmează să-l depună la Primărie. În replică, edilul Cosmin Necula spune că tot proiectul este unul populist.
“Inițiativa noastră se bazează pe exemple de bună practică administrativă din țară (Poliția Locală Oradea), plecând de la principii clare precum transparența în alocarea resurselor bugetare sau eficientizarea cheltuirii banului public”, se arată într-un comunicat al organizației locale PSD. Proiectul urmărește desființarea și reorganizarea Poliției Locale ca direcție în cadrul Primăriei Bacău (nu ca instituție de sine stătătoare cum se întâmplă în prezent), ajustarea schemei de personal la noile necesități și rigori, rezultate în urma procesului de reorganizare, reducerea cu aprox. 50 la sută a cheltuielilor de funcționare a Poliției Locale și economisirea a peste 1 milion de euro în bugetul local prin înjumătățirea cheltuielilor de personal.
În același timp, se urmărește organizarea de concursuri transparente, pe criterii de competență, în vederea ocupării posturilor de conducere, îmbunătățirea relației cu cetățeanul, polițiștii locali urmând a-i deservi pe băcăuani în stradă. “Reorganizarea Poliției Locale ca direcție în cadrul Primăriei Bacău, ajustarea schemei de personal și economisirea a peste 1 milion de euro se impun urgent, în condițiile unui buget local tot mai restrâns, din care trebuie asigurată finanțarea și funcționarea serviciilor publice de interes local (termoficare, salubrizare, transport în comun etc). Solicităm punerea cu celeritate a proiectului pe ordinea de zi a următoarei ședințe de Consiliul Local, împreună cu proiectul deja depus de noi la Primărie, vizând desființarea structurii de informatori voluntari înființată la nivelul Poliției Locale Bacău”, se mai arată în comunicat.
Cosmin Necula: „Un proiect populist”
De cealalta parte, primarul Cosmin Necula spune că din punctul său de vedere, este vorba despre un proiect populist, care nu vizeaza în nici un caz vreun beneficiu pentru locuitorii Bacăului. „Este un proiect prin care doar se distruge ceva. Sunt de acord că la Poliția locală mai sunt multe de făcut, dar una este să desființezi un lucru, alta este să-l îmbunătățești”, spune primarul Cosmin Necula.
„Cei de la PSD au găsit marea soluție financiară, dar mă întreb de ce nu au făcut-o până acum sau când îi rugam să ajute bugetul orașului. Cred ca daca mai desființăm și Direcția de Salubritate vom mai face rost de câteva milioane de euro”. Edilul mai spune că proiectul PSD transformă Poliția locală în Direcție subordonată primarului însă se întreabă de unde se vor tăia 90 de posturi, pentru ca numărul acestora este limitat prin lege.
„Este clar un proiect populist, făra nici o legătura cu realitatea. și ce vor face cu milionul de euro economisit, îl vor da tot lui Adrian Gavriliu, la clubul sportiv, că-i tot plângeau pe umăr!?”
„PSD să vina cu proiecte serioase. Tot din cauza lor nu am putut sărbători Ziua Orașului pentru ca au tăiat bugetul”.
Cosmin Necula
primarul municipiului Bacău
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.