Anularea alegerilor de către CCR, pe baza unor note informative ambigui, plasează țara noastră în rândul statelor bananiere în ceea ce privește respectarea ordinii constituționale. Intr-o analiza trimisă pentru Lumea Justitiei, (https://luju.ro/hotararea-ccr-de-cinci-ori-ilegala-fostul-judecator-lucian-buta-demonteaza-in-cinci-pasi-anularea-alegerilor-hotararea-ccr-a-fost-luata-ca-urmare-a-unei-autosesizari-cererea-de-anulare-se-poate-face-doar-de-partide-aliante-candidati-organizatiile-minorita ), fostul judecător Lucian Buta de la Tribunalul Cluj explica în cinci pași de ce Hotărârea CCR nr. 32/2024 este nelegală și „scoate România din albia statului de drept”:
CCR n-a reținut ingerința unor entități statale sau non-statale. Indiferent de mediul de transmitere (TV, Facebook, TikTok), pentru alegător au relevanță mesajul electoral și candidatul, nu mijlocul de transmitere sau bugetul... ,,In primul rând, arată Buta, instanța de control constituțional nu a reținut o fraudă electorală propriu-zisă, ci doar o așa-zisă exploatare abuzivă a algoritmilor de pe platformele de social media, prin nemarcarea corespunzătoare a materialelor electorale. ……… hotărârea a fost adoptată ca urmare a unei autosesizări – atribuție pe care nici Constituția, nici legile nu o conferă Curții Constituționale. Al treilea argument ține de tardivitatea autosesizării – peste termenul de trei zile de la închiderea votării, prevazut de art. 52 alin. 2 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României. Al patrulea motiv pentru care hotărârea CCR este ilegală are în vedere lipsa motivării ei efective. Deși Curtea Constituțională invocă documentele serviciilor secrete desecretizate de CSAT, acestea nu prezintă dovezi concrete privind fraudarea alegerilor, ci doar suspiciuni. In fine, a cincea idee evidențiată de către fostul judecător Lucian Buta se referă la faptul că anularea se poate face numai până la data prevazută de lege pentru aducerea la cunoștința publică a rezultatului alegerilor. Or, acest moment a trecut, dacă ne raportăm la primul tur de scrutin, punctează Buta.” Mai mult de atât, a mai existat o decizie a CCR, nr. Nr. 29/2024 din 28 noiembrie, privind cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României formulată de domnul Sebastian-Constantin Popescu și care cerea invalidarea primului tur de scrutin pentru, cităm; ,,… candidatul independent Călin Georgescu figurează cu suma zero lei, deşi a desfăşurat o activitate amplă de promovare prin materiale online difuzate pe reţele de socializare…… De asemenea, autorul cererii susţine că, în cadrul campaniei candidatului independent Călin Georgescu, a avut loc o manipulare a percepţiei alegătorilor, cu sprijinul inteligenţei artificiale.” CCR a respins această solicitare întrucât; ,, ….potrivit art. 52 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, CCR anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor. ….. iar, conform alin. (2) al aceluiaşi articol din lege, -Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi de candidaţii care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării; …. Faţă de aceste aspecte, Curtea constată că cererea formulată de domnul Sebastian-Constantin Popescu a fost tardiv introdusă,..” Pronunțând ulterior o altă decizie de invalidare a alegerilor prin autosesizare, și peste termen, CCR a intrat în coliziune cu anterioara decizie și a încălcat normele legale pe care tocmai le invocase anterior. Toți actorii care au orchestrat această procedură (ne)constituțională, acum în prag de sărbătoare, ar trebui să lectureze și să ia aminte la Psalmul 108 al profetului David. Psalmul 108 este citit ca o rugăciune de vindecare și milostivire pentru cei care suferă de tulburări mintale, epilepsie și alte afecțiuni neurologice. … ne spune https://rugaciuniortodoxe.com/pentru-ce-se-citeste-psalmul-108/ . După aceeași sursă, credincioșii se roagă lui Dumnezeu să le deschidă inimile și să îi îndrume spre calea adevărului și dreptății, astfel încât să se pocăiască și să se îndrepteze de la faptele lor greșite. În plus, față de vindecare și pocăință, Psalmul 108 este citit și ca o rugăciune pentru justiție și îndurare divină pentru cei care sunt acuzați pe nedrept. … Cei care nu au citit textul biblic au acum ocazia să o facă; ,,1. Dumnezeule, lauda mea n-o ţine sub tăcere. Că gura păcătosului şi gura vicleanului asupra mea s-au deschis. 2. Grăit-au împotriva mea cu limbă vicleană şi cu cuvinte de ură m-au înconjurat şi s-au luptat cu mine în zadar. 3. În loc să mă iubească, mă cleveteau, iar eu mă rugam. 4. Pus-au împotriva mea rele în loc de bune şi ură în locul iubirii mele. 5. Pune peste dânsul pe cel păcătos şi diavolul să stea de-a dreapta lui. 6. Când se va judeca să iasă osândit, iar rugăciunea lui să se prefacă în păcat. 7. Să fie zilele lui puţine şi dregătoria lui să o ia altul; 8. Să ajungă copiii lui orfani şi femeia lui văduvă; 9. Să fie strămutaţi copiii lui şi să cerşească; să fie scoşi din curţile caselor lor; 10. Să smulgă cămătarul toată averea lui; să răpească străinii ostenelile lui; 11. Să nu aibă sprijinitor şi nici orfanii lui miluitor; 12. Să piară copiii lui şi într-un neam să se stingă numele lui;13. Să se pomenească fărădelegea părinţilor lui înaintea Domnului şi păcatul maicii lui să nu se şteargă; 14. Să fie înaintea Domnului pururea şi să piară de pe pământ pomenirea lui, pentru că nu şi-a adus aminte să facă milă. 15. Şi a prigonit pe cel sărman, pe cel sărac şi pe cel smerit cu inima, ca să-l omoare.16. Şi a iubit blestemul şi va veni asupra lui; şi n-a voit binecuvântarea şi se va îndepărta de la el. 17. Şi s-a îmbrăcat cu blestemul ca şi cu o haină şi a intrat ca apa înlăuntrul lui şi ca untdelemnul în oasele lui. ……..”
E bine să ne amintim că există și o justiție divină deasupra celei omenești care, mai devreme ori mai târziu, se va manifesta.
Jr. Adrian M. Ionescu