Sindicaliștii din Educație s-au întâlnit în fața Guvernului, iar la ora 12:00 au intrat în noi negocieri cu reprezentanții Executivului, pentru ca la 12:30 să plece în marș pe traseul Piața Victoriei – Bd. Nicolae Titulescu – urcare Pod Basarab – str. Grozăvești – Bd. Geniului – sensul de mers dinspre Bd. Iuliu Maniu către Piața Răzoare, punctul final fiind Statuia Leu.
„După aproape trei săptămâni de grevă, 20.000 de colegi au venit în București, din întreaga țară. Mii de colegi s-au aflat în momentul respectiv în mijloacele de transport din diferitele județe ale țării, venind cu toții către București. Revendicările erau simple: demnitate și respect. Se simțeau sătui să fie jigniți, umiliți, ignorați. Lucruri care se întâmplau de peste 30 de ani… Au hotărât să spună ‘Stop!’ și să transmită tuturor politicienilor că, indiferent de presiunile lor, ei rezistă. Nu credeau în promisiuni, acorduri sau memorandumuri.
De fapt, în România nu se mai putea crede nici că o lege poate fi pusă în aplicare. În momentul respectiv, își doreau (cadrele didactice aflate în grevă, n.r.) foarte clar ca toate revendicările de natură salarială să fie puse în aplicare rapid printr-un act normativ, și nu la timpul viitor, ci acum”, a declarat, vineri, la Digi24, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor.
În jurul orei 13:30, manifestanții au plecat în marş spre Palatul Cotroceni, după ce au protestat, timp de o oră şi jumătate, în Piaţa Victoriei.
VIDEO: SLI Bacău