26 decembrie 2024

Protestatarii din Balcescu recidiveaza

Navetistii au venit la Prefectura

Navetistii din comuna Nicolae Balcescu s-au saturat de transportatorul Grup Atyc. Au iesit in strada, au blocat circulatia, au facut reclamatii catre primarie, Consiliul Judetean si Prefectura. Drept urmare, Consiliul Judetean i-a retras licenta de traseu, iar operatorul a facut plângere in instanta. In ciuda acestei sanctiuni, transportatorul nu si-a schimbat atitudinea: „La doua zile dupa ce firmei Grup Atyc i s-a retras licenta pentru traseul Nicolae Balcescu-Bacau am sesizat Consiliul Judetean ca sunt probleme pe traseul Valea Seaca-Bacau. Nu au trimis autobuzele cu care au câstigat licitatia, nu respecta programul, iar oamenii si-au pierdut serviciul din cauza lor. Mai e putin si va incepe scoala. Atunci, se va tripla numarul navetistilor. Va fi urgie!” arata Anton Siler, primarul comunei Nicolae Balcescu. Navetistii s-au saturat de explicatii si vor o solutie. Vineri dimineata, s-au adunat la poarta primarului ca sa protesteze, dar Anton Siler le-a explicat ca autoritatile locale nu au nicio putere. In situatia asta, grupul de protestatari a venit la Prefectura. Oamenii erau decisi sa nu plece acasa fara un raspuns. Au fost primiti de Dorian Pocovnicu, subprefetul judetului. Situatia din Nicolae Balcescu nu le este necunoscuta oficialilor din Prefectura Bacau, institutie care s-a erijat si in trecut in mediator, in incercarea de a rezolva conflictul. „Oamenii sunt pe buna dreptate foarte revoltati pentru ca, dupa toate tensiunile de acum câteva luni, comportamentul transportatorului a ramas foarte indolent si nu este un termen dur. Pâna la incheierea procesului care se afla in desfasurare la Târgoviste si care vizeaza sanctionarea acestei societati si eliminarea de pe traseele din judet, vom cauta impreuna cu factorii de la Consiliul Judetean, RAR si ISCTR sa gasim solutii intermediare pentru cetateni, care au nevoie sa ajunga la serviciu”, a declarat la incheierea intâlnirii subprefectul Pocovnicu. O solutie ar fi modificarea legislatiei, astfel incât licitatia sa nu mai fie organizata de minister, ci de CJ Bacau. In acest caz, daca o firma va face probleme pe un traseu, la urmatoarea solicitare nu va fi inscrisa la licitatie. Claudiu Nastasa, vicepresedintele CJ Bacau, care are atributii privind transportul judetean, arata ca vineri, dupa sosirea protestatarilor, a contactat toti factorii responsabili. “Ma voi intâlni, miercuri, cu reprezentatii Primariei N. Balcescu, ARR, ISCTR, Inspectoratului de Politie si vom discuta problema acestui operator care nu respecta nici caietul de sarcini cu care a câstigat licitatia, arata Claudiu Nastasa. Vom incerca sa gasim o solutie si apoi sa o propunem ministerului.”





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img