Acum vreo doi ani, când isteria contra „ciumei roșii” era în toi, anumiți politicieni au apucat un capăt de știre, l-au sucit și l-au transformat în bici din care au pocnit cu spor. Iar cireada din stradă s-a aprins de indignare în mod spontan și a prins a zbiera și mai tare. Era vorba, atunci, de implementarea în legislația națională a unor prevederi adoptate de Uniunea Europeană contra spălării banilor. Pe numele său birocrat, actul se numea „Directiva privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului”.
Acolo se spunea că expeditorii sumelor peste un anumit plafon trebuie să explice de unde au banii. Ce vaiete! Ce urlete! „Ciuma roșie ne lasă Diaspora fără bani!”, „Vor să confiște banii trimiși rudelor din țară!”, „Vor să impoziteze banii trimiși copiilor!”. O directivă europeană a fost transformată în circ politic de doi lei de niște politicieni iresponsabili, care aveau o altă agendă de urmat și de niște tineri frumoși și liberi dar fără pic de gândire critică și care nu s-au întrebat măcar o secundă dacă nu cumva lucrurile stau altfel. Au fost câteva voci – puține la număr – care au încercat să explice că această atitudine ne va costa, că vom fi amendați pentru că nu implementăm acea directivă europeană. „Hai, mă, plimbă ursul! Chiar ne iei de fraieri?”, a fost răspunsul aproape unanim.
Zilele trecute, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a amendat România cu trei milioane de euro pentru întârzierea şi aplicarea incompletă a Directivei privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului. Trei milioane de euro! Poate pentru unii suma pare mică. Pentru majoritatea românilor, este o sumă pe care nu o vor vedea niciodată. Cu trei milioane de euro s-ar fi putut face o mulțime de lucruri. Dar nu se vor face pentru că niște politicieni fără discernământ au dat din gură cu gândul la ciolanul pe care-l vor mușca atunci când îi vor da jos pe ăia de la Putere. I-au dat jos. Rod la ciolan de luni de zile și nu se mai satură. Proștii vor plăti amenda. Hai, sictir!
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.