25 noiembrie 2024

Prosopenii  (Et in Prosopenia ego…)

,,Scurt, mohorul a foșnit…/  Şi spre neagra arătură/ Într-o clipă s-a ivit/ Un măgar-miniatură!”… Îmi place la nebunie acest gând topârcenist din ,,Balade vesele și triste”! N-a fost nevoie decât de un foșnet de-o clipă, al unei banale buruieni, pentru ca privitorului, cam adormit în papucii banalului, să-i fie făcut cadou un univers surprinzător, seducător…

Acum, în plin/ grozav sezon estival, n-a fost nevoie decât de un ,,foșnet” scurt, neașteptat, al unui banal prosop și, fandacsia, vorba  lui Conu Leonida, a fost gata de trudă inteligentă. Vrei să te tolănești pe un prosop chiar acolo unde briza negricioasei mări te poate săruta proaspătă și mintenaș? No problem! Scoți două milioane vechi din tezaurul personal scâncitor și pupătura te caută. Mai mult, poți consolida în mentalul mapamondului noua noastră denumire: ,,Prosopeni”. După ,,foșnetul” magicului prosop, precum în Topârceanu, universul s-a înveselit brusc în toate orizonturile sale… De pildă, orice prosopean care vrea o picătură-comoară de la pompa de benzină trebuie să prezinte obligatoriu doi giranți, având în vedere că pe durata drumului de la pompă la casierie prețul comorii ar putea-o lua razna de tot. Aceeași giranți sunt solicitați pe Litoral, dacă pohtești o ciorbă reîncălzită. O descoperire epocală au făcut, în Prosopenia, și doi chinezi. I-am văzut plângând. Nu era suficient faptul că în noiembrie a.c. India îi va da Chinei cu tifla, întrecând-o la număr de locuitori. Călătorind ei cu trenul  pe ruta Mangalia – Oradea, privind și pe ceas, au ajuns la concluzia că Prosopenia este mai întinsă decât  China.



Colac peste pupăza ,,foșnetului” de prosop, în metropola-n care supraviețuiesc am văzut un tonifiant îndemn către virtute, postat în stil graffitti, pe fațada unei clădiri: ,,Nu fura, nu minți, nu înșela, nu lenevi! Guvernul Prosopeniei (cu filialele sale) nu suportă concurența”. Și, ca o cireașă pe tortul estival, știrea: ,,Manualele de istorie pentru clasa a IV-a au fost trimise la retipărit, pentru a include cea mai importantă faptă de arme a Prosopeniei: «Bătălia (istorică) de la Nassiriyah»”.

Et in Prosopenia ego… Bravos națiune!…

 

 

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014