28 noiembrie 2024

Proiectul „Copilărie fără delincvenţă”

Inspectoratul General al Poliţie Române prin Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău implementează în această perioadă proiectul naţional ,,Copilărie fără delincvenţă”.

Proiectul „Copilãrie fãrã delincventã” a fost initiat în urma identificãrii nevoii de a intensifica activităţile de prevenire a criminalităţii în rândul minorilor care nu au împlinit vârsta rãspunderii penale, respectiv 14 ani.



Atât datele statistice, cât si constatările din teren ale politiştilor şi asistenţilor sociali au condus la concluzia că aceşti minori reprezintă un grup vulnerabil din punct de vedere infracţional. În acest context, proiectul şi-a propus creşterea eficienţei programelor de prevenire a delincvenţei juvenile la minorii cu vârstă sub 14 ani.

Scopul campaniei este “creşterea gradului de informare a minorilor sub 14 ani, părinţilor şi cadrelor didactice, cu privire la prevenirea delincvenţei juvenile şi are ca grupuri ţintă trei categorii de persoane:

 elevi de gimnaziu din clasele V – VII;
 părinţi şi aparţinători legali;
 cadre didactice”.

La nivelul judetului Bacău campania se desfãsoarã la Şcoala Generală „George Bacovia” Bacău şi constă în întâlniri cu cele trei categorii, reprezentând grupul ţintă, concursuri adresate elevilor, dar şi formarea unui „Consiliu de prevenire a delincventei”, alcătuit din 10 elevi, care să se implice şi în activităţile campaniei şi în transmiterea mesajelor campaniei colegilor lor.

Campania se deruleazã până în luna martie 2015 în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău şi Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014