I-am invitat pe câțiva dintre scriitorii băcăuani să ne facă mărturisiri despre proiectele literare pe care le-au croit pentru 2020. Astăzi, „mărturisirea” poetului Teodor George Calcan și cea a romancierului Adrian Lungu…
Cu ochii pe Voltaire și Rimbaud
Teodor George Calcan: „Pentru anul în curs, am în derulare două proiecte importante: o antologie de versuri cu titlul Amneziile Doamnei Voltaire, cuprinzând 170 de poeme din volumele deja apărute până în prezent, şi un nou volum de versuri cu titlul provizoriu Serpentina Rimbaud, din care am deja scrise 21 de poeme, urmând să completez cu încă 40 de poeme. Am în vedere continuarea colaborării cu revistele 13 Plus, Ateneu şi Vitralii, Plumb, fără să refuz Convorbiri literare, Expres cultural, Spaţii culturale, Scriptor etc. De asemenea, achiesez cu plăcere, la proiectele grupului de la Văratic (Adrian Lungu, Ion Dinvale, Ion Fercu, Mihai Botez (Stîncaru), Petre Isachi, Alexandru Dumitru) şi, eventual, la alte proiecte iniţiate sub egida Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor saua unor reviste de cultură afiliate.”
„Omul hămesit de viață, orbecăind după un dram de fericire”
Adrian Lungu: „Nu sunt dintre cei care își desenează viitorul și se țin cu dinții de un PLAN și SCOP, orice eveniment poate duce la variante posibile; însăși viața s-a dezvoltat spontan și din întâmplare, în milioane de ani în condiții favorabile. Nu sunt nici dintre cei care și-au construit un scop din «a scrie», viața e mult prea frumoasă și fermecătoare, însă îmi place să călătoresc prin infinitele spații imaginare, să scrijelesc în nisipul lumii în căutare de destine și apoi să le relatez ca pe o bucurie intimă. Sunt doar un călător prin viață, uneori excesiv de curios, ce vrea să știe neștiutul de sub perdeaua densă a gândului omenesc, de cele mai multe ori înspăimântat să văd ceea ce știam deja.
Am începute două proiecte, cele patruzeci și șapte de pagini din primul au fost scrise de trei ori, al doilea, mult mai vechi, are redactate doar șaptesprezece. Astăzi, îmi dau seama că am greșit: trebuia să mă concentrez pe unul și să-l fi terminat, căci saltul de la unul la altul e anevoios și neproductiv, personajele îmi scapă mereu de sub control; destinul romanului ține, ca și destinul omului, de «structura interioară» șide aceea am de gând să mă concentrez numai pe unul. Cel cu mai multe pagini tratează complexa problemă a conflictului dintre generații (nu-mi place să dau afară din casă, încă nu are un titlu). Aș fi un ipocrit dacă aș spune că, blocat între cărările vieții, voi ști dinainte ce vor alege personajele, destinația însă pare a fi construită deja. Omul hămesit de viață, orbecăind actualmente în căutarea unui dram de fericire, cu alegerile și zbaterile lui existențiale, va rămâne în centrul atenției mele. Capcana «libertății» individului nu o văd ca fatalitate, ci însușită prin «cunoaștere» și exersare, prin ființare, în sensul de «a face», manifestare și comunicare, căci trăim prin emoții, iluzii, și cred că merită tot efortul și durerea. Salvarea nu poate fi decât în NOI și nu în EU, căci suntem oameni ai Pământului.
Nu știu cât voi reuși din cele spuse, dar sigur mă voi strădui.Construcția de sine îmi va ține spiritul treaz și obiectiv, altfel, fraza lui Alexandru Dobrescu, potrivit căreia «ființa lăuntrică a artistului însuflețește oamenii de cuvinte», ar rămâne fără valoare, uitată, iar Sartre, m-ar arunca în neant cu a lui frază «Omul este o pasiune inutilă», ca pe un mare nimic.”
