I-am invitat pe câțiva dintre scriitorii băcăuani să ne facă mărturisiri despre proiectele literare pe care le-au croit pentru 2020. Astăzi, „mărturisirea” poetului-filosof, eseistului Ion Dinvale și cea a poetei, romancierei, eseistei Cristina Ștefan…
„Nu atât ce spui ci, mai ales, ce scrii poate fi folosit împotriva ta..”
Ion Dinvale: „Ocupat cu viața, cum se spune adesea, scriu puțin, anevoie și cu mari intermitențe: «Se lasă greu poemul… opune rezistență…/ Anevoios și trudnic, aduce-a penitență/ Și pare că se plimbă o galbenă feștilă/ Pe- a minții zdrențuită și-ngălbenită filă». Altfel spus, se-nchide cercul. Scrisul devine, ca la-nceputuri, un supliciu și tot mă aștept ca doamna să-mi tragă, din când în când, cu rigla peste degete, ori să mă ridice de perciuni sau de urechi, zicându-mi:«Așa se fac literele mari sau mici, de mână sau de tipar?»…
Ajuns la fruntariile vârstei temătoare și prudente, proiectele – ce termen antipatic și constrângător – nu pot fi decât pe termen scurt și, evident, puțin temerare. Cititorii nu trebuie să considere o amenințare, dar în această primăvară cu vibrări de violet, vor apare în vitrine versuri de-un bătrân poet. Cu jenă, mărturisesc faptul că e vorba de al șaptelea volum, un act de-o insolență, dacă nu de-o impertinență, revoltătoare, de neiertat, când mă gândesc că Eminescu n-ar fi publicat niciun volum, dacă n-ar fi fost opresiunea «tiranului» Maiorescu. Așa cum am mai spus și altădată, cutremurător este gândul că nu atât ce spui ci, mai ales, ce scrii poate fi folosit împotriva ta, la judecata de apoi a slujitorilor cuvintelor, mai mult sau mai puțin sacre. Or, eu voi da seamă de ale mele câte scriu, vorba cronicarului, inclusiv pentru «O samă de cuvinte» ce sunt auzite din om în om și însemnate de mine, mic logofăt, de gradul al treilea, din sărmana Țară de Jos a Moldovei, trăitor – umil și anonim – printre oameni și, mai ales, printre cărți. La ele doresc de o vreme, cu osârdie și cu știință pe măsura puterilor mele, pentru că a le lăsa nescrise «este inimii durere».
Dacă îmi dă Dommnul zile, nădăjduiesc să le scot la vedeală, despuiate de orice podoabă de prisos, fără gând de chiverniseală, fără de gând hiclean și fără multă fățărie sau țărămonie. Dar, mai ales, fără a mă lua după cei cu minte puțină, după cei ce păcătuiesc din neștiință, din zavistie, ori luându-se după «buiguite și deșarte scripturi».”
„Merg înainte… cu nădejde în Dumnezeu”
Cristina Ștefan: „Mă întreb și eu despre perspectiva mea literară la începutul rotundului an 2020… După atâția ani efervescenți, vreo 12, cu 22 de volume de autor publicate, 3 romane, 3 volume de recenzii și critică literară, după editarea pe ARTBook a peste 50 de titluri și multe debuturi reușite, o activitate jurnalistică la care unii sunt uimiți, cele două site-uri Cenaclul Lira21 și usrbacău. ro, ar mai fi cazul să continui? Sau ar trebui să-mi iau un răgaz de odihnă… Sunt activități ale mele care impun continuitate, cele două site-uri și activitatea de redactor la trei reviste importante: Plumb – Bacău, Mărturii culturale – Satu Mare și Cetatea lui Bucur din București. Dar este o activitate la care nu aș renunța: descoperirea tinerelor talente literare și promovarea lor. Apoi, grupul literar de pe Facebook, «Uniunea Scriitorilor Filiala Bacău. Să ne cunoaștem scriitorii», îmi ocupă toate diminețile, cu noutăți culturale transmise, aniversări, aprobare sau dezaprobare de postări. Așadar, aș face o pauză de publicații personale, deși lucrez la două cărți: una de versuri și un roman, scris în mulți ani, prima parte fiind deja publicată din 2010. Primul titlu: Caz clasat. Este un roman satiric, acțiunea lui este dincolo de timp, așa cum este umorul, arhetipal. Personajele sunt tipologii printre care trăim, între realitate și ficțiune. Deocamdată l-a citit prozatorul Dan Perșa, pentru că am încredere în discernământul său critic și-n acel Da de aprobare. Merg înainte… cu nădejde în Dumnezeu. La mulți ani, colegilor de breaslă și multe realizări de talent în literatură!”
