La patru luni de la semnarea contractelor de finantare pentru investitii importante de infrastructura in municipiu, cele mai multe dintre proiecte sunt abia in faza de licitatie. Singurul care a demarat este reabilitarea Caminului de Batrâni.
In luna aprilie, reprezentantii municipalitatii au semnat in prezenta oficialilor de la Ministerul Administratiei si Internelor si Dezvoltarii Regionale mai multe contracte de finantare pentru o serie de proiecte de infrastructura importante: reabilitarea Caii Moinesti si a infrastructurii de pe strazile Energiei-Vadu Bistritei-Milcov, reabilitarea Pasajului Letea, reabilitarea si dotarea Caminului de Batrâni si construirea unor locuinte sociale pe strada Henri Coanda. Toate obiectivele beneficiaza de o finantare europeana substantiala, dar nu se stie cât de repede vor incepe lucrarile. „Deocamdata, toate licitatiile sunt in curs de derulare. Pentru reabilitarea pasajului Letea deja aceasta s-a incheiat. Cred ca in luna septembrie vom putea chiar semna contractele si emite ordinul de incepere a lucrarilor”, a declarat viceprimarul Dragos Luchian. Desi lucrurile ar fi trebuit sa avanseze mai repede, documentatiile stufoase, la fel ca si desele contestatii la rezultatele licitatiilor tin in loc aceste investitii. Singurul obiectiv la care au demarat deja lucrarile este Caminul de Batrâni. „Se lucreaza pe tronsoane. In prima faza, pe 30 la suta din suprafata cladirii. Din acest motiv, cei care locuiau pe acea parte fie au fost comasati cu alti colegi, fie au plecat temporar la apartinatori”, a explicat Victor Salomia, directorul centrului. Lucrarile au inceput la mijlocul lunii iulie si ar trebui sa dureze maximum 22 de luni. Cu aceasta investitie de 4,5 milioane de lei, numarul locurilor disponibile in camin va creste de la 184 la 210.
Licitatii lansate in august
Pentru proiectul de modernizare a Caii Moinesti, ale carui costuri sunt semnificative, respectiv de 38 de milioane de lei, pe site-urile de achizitii publice apare un anunt de atribuire a dirigentiei de santier. Valoarea estimata a contractului este de 1,4 milioane de lei, cu o durata de 36 de luni de la data atribuirii. Ofertele se primesc pâna pe 12 septembrie, dar vor fi deschise abia pe 1 octombrie. Pe 6 august a fost lansata si licitatia pentru reabilitarea si modernizarea Insulei de Agrement, un proiect fluturat indelung de administratia publica. De altfel, consilierii au aprobat in luna iulie contractarea unui nou imprumut pentru a suporta costurile acestei investitii. 18 milioane de lei reprezinta cofinantarea de la bugetul local pentru acest obiectiv, al carui cost ajunge la 52 de milioane de lei. Ofertele se primesc pâna pe 24 septembrie si se vor deschide pe 12 octombrie. Termenul de finalizare nu ar trebui sa depaseasca 29 de luni. Sub aceste auspicii, contractele vor fi semnate abia spre sfârsitul anului, ceea ce coincide cu instalarea sezonului rece. Daca iarna se va prelungi ca in acest an, primele sapaturi ar putea sa se faca abia in primavara anului viitor.
La Pasajul Letea, investitia este de 7,2 milioane de lei. Se vor reabilita calea de rulare, elementele de rezistenta, se vor reface zidurile de sprijin, iar reteaua de iluminat public va fi schimbata. Toate ar trebui facute in 24 de luni.
Din lista proiectelor pentru care s-a semnat finantarea europeana, sunt restante construirea locuintelor sociale pe strada Henri Coanda si reabilitarea zonei care porneste de pe strada Mioritei spre Vadu Bistritei si Milcov.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.