Asociația ,,Treime de Arhierei” a Parohiei ortodoxe „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău a finalizat cu succes aplicarea Proiectului ,,Dezvoltarea și diversificarea serviciilor sociale destinate persoanelor vulnerabile – vârstnici, copii și persoane cu handicap vizual”, cofinanțat de Consiliul Județean prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2024. Valoarea proiectului a fost de 69.318 lei, din care cofinanțarea beneficiarului a fost de 8.318 lei. Acest proiect este aplicat în cel mai mare Centru de Socializare și spiritualizare organizat într-o parohie ortodoxă din Bacău și unul dintre cele mai importante de acest fel din Zona Moldovei.
Asociația „Treime de Arhierei” Bacău a derulat proiectul în perioada 26 august-15 noiembrie.
Scopul acestui proiect a constat în dezvoltarea și diversificarea serviciilor sociale destinate unui număr de 60 de persoane vulnerabile – copii și vârstnici, unele persoane fiind cu handicap vizual, în scopul prevenirii și limitării unor situații de dificultate care pot genera marginalizarea sau excluderea socială a acestora.
Prin proiect au fost furnizate servicii de informare și consiliere psihologică, socială și spirituală pentru toți cei 60 de beneficiari, servicii de terapie ocupațională și schimb intergenerațional pentru seniori, copii și persoane cu dizabilități vizuale și servicii pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă și de promovare a sănătății.
De asemenea, au fost oferite mese calde beneficiarilor incluși în proiect, pentru care s-a făcut dotarea bucătăriei Centrului Social cu un cuptor cu șase tăvi, cu un aragaz cu șase ochiuri, cu o hotă de perete, cu un suport de aragaz, cu o vitrină frigorifică și o vitrină congelator, precum și cu o masă de lucru din inox.
Un asistent social a analizat posibilitățile parohiei de a organiza în Centrul Social activitățile propuse prin proiect și, evident, dacă exista necesitatea de a le aplica. Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” avea deja deschise și două cabinete medicale – unul pentru consultații de medicină internă și de cardiologie și unul pentru conciliere psihologică, toate gratuite, chiar și kinetoterapie cu un maseur de la Asociația Nevăzătorilor, iar aceste cabinete medicale au contat foarte mult în câștigarea finanțării. Parohia avea deja un parteneriat încheiat cu Asociația nevăzătorilor din Bacău și oferea servicii sociale membrilor acesteia.
„Pentru vârstnici – spune părintele paroh Aurel Cîrlan – avem și un centru de zi pentru socializare, activitate atât de necesară persoanelor vârstnice care sunt în singurătate. Anul 2024 a fost declarat «Anul omagial al îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor sfinților tămăduitori fără de arginți», iar cabinetele noastre medicale s-au dovedit exact ce trebuia pentru acest an. Avem și un centru de activități pentru copii. La noi rămân ziua să-și facă temele școlare circa 70 de copii, sub îndrumarea unei învățătoare. Evident, prin proiect am oferit și mese calde, dar vrem să continuăm această inițiativă constant și în anul care vine și nu doar la sărbători. De un asemenea ajutor au beneficiat chiar mai mult de 60 de persoane pe zi, iar unii oameni, mai ales vârstnicii, apreciază enorm ajutorul. În plus, la evenimente precum apropiatele sărbători de iarnă, oferim și pachete cu diferite produse alimentare credincioșilor care vin la biserica noastră.”
În vara acestui an, în Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” a fost lansată și prima carte de rugăciuni din România tipărită în alfabetul Braille. Pentru că Parohia are parteneriatul încheiat cu Asociația Nevăzătorilor, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a luat inițiativa ca exact în „Anul omagial al îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor sfinților tămăduitori fără de arginți” să aplice proiectul tipăririi în alfabetul Braille a volumului „Carte de rugăciuni” alcătuit tot de Preasfințiasa în anul 2022, la Editura Filocalia din Roman. Totodată, a apărut în alfabet Braille și cartea „Sfânta Matrona din Moscova”, după varianta tipărită de Asociația Nevăzătorilor din România la Editura Ortodoxia, Sfânta Matrona fiind ea însăși lipsită de vedere de la naștere. Iar ambele lucrări au și variante audio.
Pr. paroh Aurel Cîrlan: „Toate acestea sunt un sprijin imens pentru cei care beneficiază de servicii noastre prin Centrul Social, dar și pentru noi, cei care ne ocupăm de a oferi astfel de servicii celor care au mare nevoie de ele. Eu nu am fost și nu sunt singur pe acest front de întrajutorare, ci îi am alături, cu mare folos, pe Marian Gliga și Flavius Balaban – preoți, pe asistentul social al Parohiei – Diana Bulmoagă și pe vrednicele voluntare Mihaela Jugănaru și Mariana Diaconu. Nu ne vom opri aici, vom continua cu alte inițiative și proiecte. Și nu pot să nu apreciez încă o dată ajutorul Consiliului Județean, fără de care, singuri, nu am fi putut aduce fericire atâtor oameni aflați, de multe ori, în situații reale de dificultate.”