"Angajamentul tinerilor in lupta impotriva coruptiei". Este un nou proiect organizat de Casa Corpului Didactic Bacau, prin Centrul Regional de Resurse pentru Educatia Civica, in parteneriat cu Inspectoratul Scolar si Consiliul Judetean al Elevilor. Activitatile propuse in proiect vor asigura intelegerea de catre tineri a gravitatii si dimensiunilor fenomenului coruptiei in tara si in lume, precum si a necesitatii de a se implica activ in lupta impotriva acesteia.
In Sala de conferinte a Inspectoratului Scolar Judetean Bacau a avut loc ieri festivitatea de lansare a proiectului "Angajamentul tinerilor impotriva coruptiei". Evenimentul a fost organizat de Casa Corpului Didactic "Grigore Tabacaru" Bacau, prin Centrul Regional de Resurse pentru Educatia Civica Bacau, in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean Bacau si Consiliul Judetean al Elevilor Bacau. Proiectul va antrena, in primul rand, elevii si profesorii care au participat la Scoala de vara "Tinerii in lupta impotriva coruptiei", organizata la Bacau, in luna septembrie 2011, scoala finantata Ambasada S.U.A. la Bucuresti si cofinantata de Casa Corpului Didactic "Grigore Tabacaru" Bacau, care a avut ca tema prevenirea si combatera coruptiei in Romania.
"Proiectul de acum este o continuare a celui din Scoala de Vara. Ne adresam elevilor intre 15 si 18 ani din scolile bacauane, dar si din scolile partenere din Bihor, Covasna, Gorj, Suceava, Neamt, Dambovita si Constanta. Locul de desfasurare va fi Bacaul, pentru ca el este si organizator. Vrem sa-i antrenam pe copii in aceasta lupta de prevenire si combatere a coruptiei, un fenomen generalizat care afecteaza din temelii structura societatii romanesti", ne-a declarat prof. Lucica Ciuperca, cadru didactic metodist, coordonator proiect.
Parteneriate multiple
Pentru o buna desfasurare a acestui proiect, institutia organizatoare, Casa Corpului Didactic, a incheiat parteneriate cu Prefectura Bacau, Consiliul Judetean, Inspectoratul Scolar, Inspectoratul Judetean de Politie, Primaria Bacau, Baroul Bacau, Tribunalul Bacau, Administratia Nationala a Penitenciarelor, Agentia Nationala Antidrog – Centrul Regional de Prevenire, Evaluare si Consiliere Bacau, Centrul Regional Bacau al Agentiei Nationale Împotriva Traficului de Persoane, Directia Generala Anticoruptie – Serviciul Judetean Anticoruptie si Colegiul National "Ferdinand I" Bacau. "Vrem sa sensibilizam mediul educational bacauan, in primul rand elevii, in tot ce inseamna fenomenul coruptiei si formelor ei de manifestare. Ne-am propus un grup tinta format din cel putin 1.000 de tineri atat din Bacau, dar si din scolile partenere din cele opt Centre Regionale de Resurse pentru Educatia Civica ce functioneaza la nivel national", a precizat si prof. Gabriel Stan, director CCD Bacau. In acest proiect se vor realiza activitati educationale interactive, prin antrenarea mai multor factori educativi, experti, cadre didactice, institutii publice sau private – ONG-uri, care sa conduca la intelegerea gravitatii si dimensiunilor fenomenului coruptiei, a cauzelor, formelor ei, a necesitatii implicarii tinerilor in prevenirea si combaterea acesteia. Obiectivul general este sprijinirea elevilor in procesul formarii unui comportament social integrator si securizant, in perspectiva maturizarii acestora, ca cetateni responsabili si a implicarii lor active in solutionarea problemei coruptiei in comunitatea locala si nationala. Proiectul "Angajamentul tinerilor in lupta impotriva coruptiei" se deruleaza în perioada noiembrie 2011 – iunie 2012.
Roxana Neagu
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.