În municipiul Onești, consumul de apă a crescut considerabil din cauza temperaturilor extrem de ridicate din ultima perioadă. În plus, deși am solicitat companiei de apă din Bacău (CRAB) să pompeze un volum mai mare de apă, aceasta a furnizat doar jumătate din cantitatea necesară. Din acest motiv, rezervorul de la Cuciur nu reușește să acumuleze suficientă apă pentru a asigura furnizarea continuă pe parcursul întregii zile.
Astfel, până la remedierea situației, în municipiul Onești, apa va fi sistată pe timpul nopții, în intervalul orar 22.00 – 06.00, pentru a reface rezerva de apă indispensabilă populației pe parcursul zilei.
Programul de furnizare a apei poate suferi modificări în funcție de volumul de apă furnizat de CRAB și de consumul înregistrat în municipiu.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că, dacă CRAB Bacău va asigura debitul necesar de apă, vom relua furnizarea normală a apei în Onești cât mai curând posibil.
În această perioadă, recomandăm utilizatorilor să consume apa cu moderație.
Mulțumim pentru înțelegere și colaborare
Biroul de Comunicare