20 ianuarie 2025

Programe de formare profesională gratuită pentru șomeri

În această lună, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău a demarat deja două programe de formare profesională gratuită, destinate șomerilor care vor să se califice ori recalifice într-o anumită meserie. Astfel, 20 de persoane aflate în evidența instituției au început să se pregătească pentru a profesa ocupația de instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze, iar tot atâtea vor învăța tainele meseriei de lucrător comercial.

Primul curs va dura aproximativ 5 luni (720 ore), iar cel de-al doilea, circa 3 luni (360 ore). În ceea ce privește studiile cerute pentru înscrierea la cursuri, în ambele cazuri participanții trebuiau să aibă numai 8 clase.



AJOFM preconizează deschiderea altor 5 programe de formare profesională gratuită, beneficiare urmând să fie și de această dată, cu preponderență, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Este vorba despre cursuri de patiser (durata-3 luni, studii-8 clase), operator introducere, validare și prelucrare date (2 luni, liceu) și de bucătar (5 luni, 8 clase) care vor începe în februarie, și de operator la mașini unelte cu comandă numerică (5 luni, 8 clase), precum și de mecanic auto (5 luni, 8 clase) care vor debuta la mijlocul lunii martie.

Dar, în prezent, alte cursuri, respectiv de bucătar, contabil, electrician în instalații energetice, lucrător comercial, mecanic auto, operator confecționer industrial, operator introducere, validare și prelucrare date (2), operator la mașini unelte cu comandă numerică, patiser și de referent resurse umane, sunt în derulare, acestea fiind demarate spre sfârșitul anului trecut.

Reamintim că pregătirea profesională prin AJOFM este gratuită, pentru șomerii aflați în evidența ei. Cei din altă localitate decât Bacăul beneficiază și de decontarea cheltuielilor cu transportul. La formare profesională gratuită au dreptul și absolvenții, precum și cei din mediul rural care nu realizează venituri ori acestea se situează sub valoarea indicatorului social de referinţă (ISR-525,5 lei) şi sunt înregistrați la agenţiile de şomaj.

Același drept îl au și refugiații, cetățenii străini care au lucrat legal în România și au fost disponibilizați, deținuții care mai au 9 luni din executarea pedepsei și cei care s-au eliberat recent din detenție, persoanele care şi-au reluat serviciul la încetarea concediului pentru creşterea copilului, precum şi cele care s-au întors la lucru, după recuperarea capacităţii de muncă, ulterior pensionării de invaliditate.

AJOFM Bacău este acreditată să desfășoare cursuri de calificare, recalificare și perfecționare în meseriile/specialitățile: agent de securitate, agent vânzări, bucătar, contabil, electrician în instalații energetice, frizer, instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze, lucrător comercial, lucrător în structuri pentru construcții, lucrător finisor pentru construcții, mecanic auto, ospătar (chelner)-vânzător în unități de alimentație, operator confecționer industrial, operator introducere, validare și prelucrare date, operator la mașini unelte cu comandă numerică, patiser și referent resurse umane.

Cei interesaţi să se califice ori recalifice în una din aceste meserii sunt aşteptaţi să-şi exprime din timp opţiunea la AJOFM Bacău, str.Ioniţă Sandu Sturza, nr.63, telefon 0234525265 sau 0234576286 ori la Centrul de Formare Profesională Bacău (str.V.Alecsandri, nr.25, etajul IV, 0234514859). Pentru înscriere, solicitanții trebuie să prezinte cartea de identitate, certificatul de naștere și cel de căsătorie (în cazul schimbării numelui), actele de studii (original și copie) și documentul medical din care să rezulte starea sănătății și că sunt apți pentru exercitarea meseriei în care doresc să se califice.

 

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img