20 noiembrie 2024

Program strategic de modernizare al Spitalului Municipal de Urgență Moinești

Spitalul Municipal de Urgență Moinești derulează în această perioadă mai multe proiecte de investiții în infrastructură, dar și pentru creșterea gradului de satisfacere a aşteptărilor pacientului. Asta în condițiile în care în această unitate medicală, anual, sunt înregistrate peste 98.000 de consultații, 16.000 de cazuri spitalizări de zi și 15.000 cazuri spitalizări continue.

„Sunt proiecte care vor duce la îmbunătățirea structurii și organizării serviciilor de spitalizare de zi și continuă, care să ofere servicii medicale de calitate, dar și obiective care vor duce la dezvoltarea, modernizarea infrastructurii spitalului şi dotarea acestuia cu aparatură/echipamente medicale în concordanţă cu planificarea serviciilor spitaliceşti, determinate de nevoile de sănătate din teritoriu, şi cu gradul de competenţă pentru care este certificată instituția, dar și la dezvoltarea resurselor umane în concordanţă cu nevoile populaţiei, la îmbunătățirea calității serviciilor medicale acordate și eficientizarea situației economico-financiare.”
Prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul spitalului



Concret vorbim despre Modernizare secții și compartimente, Laborator anatomie patologică și Radiologie, prin reabilitări de spații și dotare cu mobilier medical, pe un proiect deja finalizat, în valoare de 700.000 lei, bani din venituri proprii.

Un alt proiect se referă la Extindere spații spitalizare, printr-un contract cu Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții, cu sprijinul Consiliului Local Moinești, un contract de amploare, în valoare de 4,5 milioane de lei, care este acum în faza de licitație pentru stabilirea firmei care va executa lucrarea. Prin acest proiect se are în vedere creșterea accesului spre serviciile medicale, dar și echiparea cu aparatura necesară acestor secții. Extinderea propusă va fi prevăzută cu spații destinate Compartimentului de spitalizare de zi cu 20 de paturi, 4 cabinete din ambulatoriu de specialitate, cât și compartimente (78 de paturi), conform structurii aprobate, iar asistența medicală va fi asigurată de personalul medical de specialitate încadrat în spital, care va forma o echipă de colaborare interdisciplinară de cea mai bună calitate.

Cel mai mare proiect care va fi derulat aici se referă însă și la Extinderea Blocului Materno-Infantil, într-o clădire nouă, de 6 etaje. Valoarea aproximativă a investiției este de 40,9 milioane de lei, bani de la Ministerul Sănătății, Compania Națională de Investiții, Consiliul Județean Bacău și Consiliul Local Moinești. Noua aripă a unității medicale va avea o suprafață utilă de aproximativ 3.500 mp și va cuprinde secţiile Pediatrie, Obstetrică – Ginecologie, ATI și Laborator clinic (practic în acest fel se va realiza integrarea secțiilor dedicate îngrijirii copiilor pentru toate grupele de vârste în aceeași incintă), spații administrative, dar și un Helipunct. Această construcție va constitui o oportunitate pentru reorganizarea spațiilor rămase libere la nivelul secțiilor / compartimentelor / serviciilor.

Este în plan și Reabilitarea blocului operator aseptic, pe un proiect în valoare de 4,5 milioane lei, din fondurile spitalului, care va duce la creșterea confortului în mediul spitalicesc, dar și Dotarea ambulatorului de specialitate cu 74 de echipamente medicale performante, în valoare totală de 8,5 milioane de lei printr-un parteneriat între Spitalul Municipal de Urgență Moinești și Consiliul Local, care vor avea rolul de a scădea timpul de răspuns la intervenţiile de urgență și de a îmbunătăți calitatea serviciilor medicale.

Investiții și pentru populația altor județe

Alte două proiecte ce vor fi implementate se referă la Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu, dar și la servicii medicale de urgență pentru pacienții care nu sunt din Moinești, ci din întreg județul Bacău, dar și din județele învecinate, Neamț și Vaslui. Și aici este vorba despre aproape 13 milioane de lei, bani de la Ministerul Sănătății în parteneriat cu Spitalul Municipal de Urgență Moinești, ce vor fi cheltuiți pe dotarea cu echipamente și dispozitive medicale, extinderi, modernizări și reabilitări de spații.

Cea mai mare provocare: un Centru de expertiză a bolilor rare

Spitalul Municipal de Urgență Moinești este interesat să dezvolte și un Centru de expertiză în Bolile Rare, fiind deja depus un dosar de acreditare în acest sens, la Direcția generală de asistență medicală și sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății. Un proiect ambițios, prin care spitalul se va implica în diagnosticarea și furnizarea de asistență medicală accesibilă şi eficientă din punct de vedere al costurilor pentru pacienți, a căror situaţie medicală necesită o concentrare deosebită de expertiză în diferite domenii medicale în care expertiza este rară.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014