Programul de formare continua „Pedagogia diversitatii si dificultatile de invatare” a fost proiectat si dezvoltat ca rezultat al mai multor analize de nevoi realizate de specialistii Casei Corpului Didactic „Gr.Tabacaru” Bacau, in ultimii patru ani.
El a fost acreditat de Ministerul Educatiei, fiind purtator a 25 de credite profesionale transferabile. Pâna acum, programul a fost parcurs de peste 1.200 de cadre didactice. Proiectul a fost relansat la Colegiul Tehnic „D. Ghika” Comanesti, pentru cadrele didactice din acea zona.
Cu aceasta ocazie, sub egida Editurii CCD a fost lansata cea de a doua editie a lucrarii programului, coordonata de prof. Elena Hussar si prof. Gabriel Stan, editie care constituie un important suport de curs pentru acest inedit program de formare continua. Un alt argument puternic, care a condus la promovarea acestui program este generat de preocuparea cadrelor didactice, dar si a managerilor unitatilor de invatamânt preuniversitar de a gasi solutii la schimbarile majore care au loc in domeniul educatiei, la numarul tot mai mare de elevi, de toate vârstele, care intâmpina dificultati de invatare si de necesitatea includerii in invatamântul de masa a elevilor cu cerinte educationale speciale.
Totodata, cursul beneficiaza de o inalta expertiza, deoarece echipa de formatori este formata din cadre universitare, profesori si metodisti cu o bogata experienta, recunoscuta pe plan local si national: prof. univ dr. Ecaterina Vrasmas, conf. univ. dr. Traian Vrasmas, conf. univ. dr. Alois Ghergut, prof. Gabriel Stan, prof. Elena Hussar, prof. Mariana Craciunescu, prof. Lucica Dandu, prof. dr. Livia Liliana Sibisteanu, prof. Elena Ungureanu, prof. Diana Ecaterina Aprodu, prof. Anghel Nastase si prof. Roxana Tâmpu.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.