7 noiembrie 2024

• reprezentanța din Bacău a Registrului Auto Român și restul stațiilor ITP fac inspecția tehnică a mașinilor, în perioada stării de urgență

Program normal, la RAR

Registrul Auto Român anunță că Inspecţia Tehnică Periodică (ITP) nu se prelungește, în perioada în care este valabilă starea de urgență. Prin urmare, instituția va avea un program de lucru normal cu publicul, astfel încât băcăuanii care au programări pentru aceste zile la RAR trebuie să le respecte.

„Inclusiv stațiile ITP din județ și din oraș lucrează în această perioadă. Este vorba de circa 50 de astfel de unități, mai puțin două dintre ele care au ales să nu lucreze cu publicul, în această perioadă”, a explicat Dorin Vieriu, șeful reprezentanței RAR din Bacău.



De reținut că, la Registrul Auto Român Bacău, a fost redus programul de lucru din zilele de joi, astfel încât nu se mai lucrează după amiaza. În plus, singura derogare făcută de RAR, în perioada stării de urgență, se referă la „extinderea valabilitații certificatelor de atestare ale inspectorilor ITP și ale conducătorilor de ateliere auto cu 3 luni”.

Asta înseamnă că extinderea valabilității acestor documente se va face informatic, nemaifiind nevoie de contactarea RAR.

„Deplasarea până la Registrul Auto Român se va putea face de cel care are acest interes, dacă posedă declarația pe propria răspundere, completată în prealabil, în care este înscrisă această deplasare. A nu se uita, însă, nici de măsurile pe care trebuie șă și le ia toată lumea, respectiv purtarea măștilor de protecție”, a arătat și prefectul județului, Liviu Miroșeanu.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014