Chimcomplex, cel mai mare grup industrial producător de polioli din Europa de Est (substanțe chimice din grupul de alcooli polihidrici, cu mai multe grupe OH într-o singură moleculă), a anunțat pentru 2020 un profit net de 95 de milioane de lei, cu EBITDA (profitul înainte de a scădea amortizarea, dobânzile și cheltuielile cu impozitul pe profit) de 257 de milioane de lei, adică 22% din cifra de afaceri.În anul 2020 Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 miliarde de lei.
Unde se poziționează Chimcomplex
Chimcomplex, spun oficialii grupului industrial care are două combinate chimice, la Borzești și Râmnicu Vâlcea, producătorul de celuloză de la Dej -este o companie consolidată, stabilă, cu potențial major de creștere și cu o valoare de piață între 475 și 510 milioane de euro, luând în considerare multiplii de EBITDA din industria chimică. Rezultatele din 2020 și evoluția previzionată pentru acest an a permis companiei să reducă împrumuturile contractate pentru tranzacția Oltchim la numai 110 milioane de euro, un multiplicator al datoriei cu puțin peste 1,85 față de EBITDA anualizată. În decembrie 2018, compania a contractat de pe piața financiară londoneză un împrumut de 164 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că în doar doi ani a rambursat către finanțatori credite în valoare de 54 de milioane de euro din soldul inițial.
Chimcomplex este cel mai mare exportator cu capital românesc din economia națională. Vânzările directe în afara României au fost în 2020 de peste 750 de milioane de lei, iar proiecția pentru anul 2021 prevede exporturi de peste un miliard de lei. Preocuparea permanentă, de extindere a portofoliului de clienți externi, a permis companiei să compenseze impactul negativ al vânzărilor pe plan local, unde comparativ cu anul anterior se înregistrează o scădere de 25%.
Adaptare la anul pandemic
Combinatele Chimcomplex au lucrat non-stop tot anul, la volume de producție istorice, deși aproape toată industria Europei s-a închis din luna aprilie, pentru câteva luni. Aceasta a făcut diferența față de rezultatele competitorilor. A fost o perioadă dificilă dar compania s-a adaptat rapid și a luat decizii strategice, care au dus la rezultatele foarte bune de astăzi.
Chimcomplex are responsabilitatea socială de a asigura atât biocide pentru limitarea transmiterii Covid-19, cât și produse necesare producției apei potabile și tratării apelor uzate, pentru România și pentru țările din regiune: Bulgaria, Grecia, Ungaria și Moldova.
„Chimcomplex a demonstrat că face parte din coloana vertebrală a economiei românești și este una dintre cele mai importante forțe motrice ale industriei”, a declarat Tivadar Runtag, CEO al Chimcomplex.
Perspectiva 2021
Viziunea pentru 2021 este fundamentată prin propunerea de buget, cu venituri din exploatare de peste 1.6 miliarde de lei, care vor permite Chimcomplex obținerea unui rezultat cu EBITDA de peste 67 milioane de EURO (peste 330 milioane de lei).
„Chimcomplex, mai spune Tivadar Runtag, este astăzi cel mai mare producător de hidrogen din Europa de Est. Producem zilnic la nivelul companiei 15 tone de hidrogen prin electroliza apei și avem o capacitate de producție anualizată de 5.400 de tone. În actualul context economic, în care asistăm la o schimbare de paradigma energetică, Chimcomplex va fi tot mai activ în producția de hidrogen. Suntem singura companie din România cu un potențial real de a utiliza acest combustibil, al viitorului apropiat, ca materie primă pentru procesele și produsele chimice, adăugându-i-se astfel valoare mai mare decât folosirea sa în energie. Proiectul nostru cu privire la hidrogen, lansat sub brandul GreenComplex, se află în analiză guvernamentală”.
Compania investește continuu în eficiența energetică și, în viitorul apropiat, are în vedere realizarea celei de a patra centrale de cogenerare de înaltă eficiență de 50 MW, la Râmnicu Vâlcea. Dacă în ultimii 7 ani compania a bugetat investiții de 211 milioane de euro, pentru 2021 compania are previzionate investiții de 120 de milioane de lei, iar pentru 2022 de 370 de milioane de lei.
Tivadar Runtag, CEO Chimcomplex: „Chimcomplex și-a atins în acest an toate obiectivele, inclusiv cele financiare, dar calea a fost foarte diferită de modul în care am planificat-o. Anul 2020 a fost unul de transformare. Am întreprins acțiuni decisive și am demonstrat multă rezistență. În același timp, ne-am concentrat atenția pe încurajarea angajaților, cu focus pe nevoile clienților și sprijin pentru comunitățile noastre. Am închis anul cu un bilanț mai puternic, gata să ne accelereze strategia și să realizăm planurile îndrăznețe de viitor”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.