Trecea prin fața cuvintelor cu pălăria în mână
Orice școală din lume l-ar dori și astăzi ca Profesor. Nu doar pentru că era poliglot – ,,O limbă străină”, îmi spunea, ,,poate fi învățată într-o lună de zile!” –, ci datorită faptului că se dedica atât de intens discursului didactic, încât reprezenta un reper național. Simțeam că are un respect atât de mare pentru Cuvânt, încât aveam certitudinea că, dintr-o clipă în alta, se va apropia de un bloc de piatră, cu o daltă în mână, pentru a-i sculpta o statuie. Mi s-a părut că trecea mereu prin fața cuvintelor având, înfrățită cu reverența, pălăria în mână. Privea către cuvinte amintind mereu de zisa lui Ralph Waldo Emerson: ,,Cuvintele sunt vii. Taie-le și vor sângera”. Privind uneori către un test care trebuia evaluat, zicea amar, cu sufletul rănit, ca un comandant de oști care tocmai pierduse o bătălie: ,,Masacru!”
Profesionist, fără dileme lingvistice, era exigent, truditor elevat, spirit enciclopedic, obiectiv și foarte apropiat de elevi. Printre colegii săi, la Liceul Pedagogic din Bacău, și nu numai, era pur și simplu Profesorul. Ființă morală desăvârșită, investea suflet și competență în tot ceea ce făcea. Nu există școală, în județele Bacău, Neamț, Vrancea, Vaslui, mai ales, de unde proveneau elevii săi, dar și candidații pentru gradele didactice (învățători, educatoare, profesori), care să nu fie sub influența spiritului său. Prin demersul editorial (culegeri, articole, studii etc.) a fost Profesorul unei țări întregi.
Nu mi-a fost profesor la clasă. Am avut norocul de a fi în preajma sa doar ca membru al Cenaclului literar al liceului amintit, care edita Revista ABC. Era un dirijor de excepție al energiilor adolescentine, un vrăjitor, un Celibidache al armoniilor lingvistice. Vorbea o oră întreagă, cu pasiune rară, despre tragedia unei virgule prost așezată în text. Oferea un show lingvistic și logic seducător. În preajma sa, viteza timpului era amețitoare; sfida legile fizicii. Trata și semnele de punctuație ca pe niște ființe care trebuie ocrotite. Aveai impresia că toate cuvintele, virgulele, punctele etc. erau pentru el monumente ocrotite ale naturii umane.
A fost o vreme, prin anul al doilea de liceu, când îl citeam cu pasiune pe Sadoveanu. M-a întrebat scurt: ,,Ai citit «Creanga de aur?»”. Nu citisem. ,,După ce vei citi asta, putem vorbi amândoi despre Sadoveanu! Las-o mai ușor cu «Nicoară Potcoavă»”. Pastișându-l pe Kant, care spunea că David Hume l-a trezit din somnul său dogmatic, pot spune că Profesorul m-a trezit din somnul dogmatic al lecturilor mele. Mi-a mai oferit o lecție a dezmeticirii mele: m-a invitat în locuința sa de la Buhuși. Am zăbovit, la prima vizită, vreo două ore, pentru a admira câteva dintre cărțile din biblioteca sa; o bibliotecă a esențelor. Literatură, lingvistică, mitologie, filosofie, istorie, religie, psihologie, sociologie, psihanaliză… Aici am aplaudat și primul spectacol veritabil al limbilor străine din rafturi…
Locuind în Buhuși, făcea zilnic naveta cu trenul. Elevii navetiști se considerau norocoși dacă găseau un loc în preajma sa. Sâmbăta, când, de regulă, mă urcam în același tren, alergam spre gară, prin parc, pentru a putea rezerva lângă mine un loc pentru Profesor. Îl așteptam la geamul vagonului. Știa. Zâmbea și urca. Pentru mine, trenul înseamnă și astăzi mai ales orele de discuții cu Profesorul. Într-un rând, controlorul de bilete, luându-și șapca de pe cap, i-a spus: ,,Domnule Profesor, mergeți, vă rog, la clasa I. Acolo nu vă mai deranjează hărmălaia asta a elevilor navetiști”. Profesorul i-a zâmbit și i-a spus ceva memorabil: ,,Pentru mine, clasa I este acolo unde sunt elevii mei”… Ca profesor, n-am putut uita niciodată această lecție de prietenie.
Era atât de iubit și de respectat de elevi, încât unii, care nu-l aveau ca profesor, chiuleau de la lecțiile clasei lor și participau la orele sale, la alte clase. Grozavul învățător Andrei Bârsan, din Ghimeș, v-ar putea vorbi mult despre asta. E de pomină și faptul că unii profesori de aceeași specialitate, atunci când întâmpinau la clasă dificultăți în clarificarea unor probleme spuneau simplu, fără jenă: ,,Îl voi consulta pe Profesor…”
O școală din Buhuși îi poartă numele. În onoarea sa, de ani și ani, buhușenii organizează un concurs județean de limba română care are același nume. La o sută de ani de la naștere (1 decembrie 1923 – 3 iulie 1990), buhușeanul Mihail Andrei, Profesorul Liceului Pedagogic din Bacău, cel care recent a primit titlul de Cetățean de onoare – post-mortem al orașului Buhuși, rămâne pentru cei care l-au cunoscut, ca Om, Profesor, Lingvist și Tezaur moral, o legendă. Primăria și Consiliul local din Buhuși, școlile din același oraș, Societatea Cultural-Științifică ,,Vasile Alecsandri” Bacău, Colegiul Național Pedagogic ,,Ștefan cel Mare” din Bacău, Universitatea ,,Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea ,,Alecu Russo” din Bălți, cei din comuna sa natală (Cubolta, Republica Moldova), Asociația ,,Renașterea” și Biblioteca orășenească ,,George Bacovia” din Buhuși organizează, vreme de două luni, manifestări de suflet pentru a-l omagia pe regretatul Profesor, reper național al cugetării. Cele mai durabile statui care-au fost cioplite vreodată se află în sufletele noastre. O asemenea statuie se află și în sufletele celor care l-au cunoscut pe Mihail Andrei, o veritabilă instituție didactică și lingvistică.
,,Avem vocația exprimării recunoștinței față de personalitățile care au marcat fericit viața orașului Buhuși, a țării. Valorile pe care le-a promovat profesorul Mihail Andrei, la nivel didactic și lingvistic, ne-au determinat ca acum, la Centenarul nașterii sale, să-i acordăm, în recenta ședință a Consiliului Local, titlul de Cetățean de onoare – post-mortem. În următoarele două luni, instituții din orașul nostru, din Bacău și din Republica Moldova vor organiza manifestări de excepție, pentru a evoca personalitatea acestuia. Vor fi și astfel exprimate speranța și credința în valorile neamului românesc. Sprijinind aceste manifestări, le mulțumesc tuturor celor care trudesc elevat pentru a onora memoria acestei personalități”, ne-a spus primarul orașului Buhuși, ing. Vasile Zaharia.
