Sindicatul „Spiru Haret” Bacau are din ce in ce mai multi membri si, sustin liderii, câstiga teren in plan sindical. Sindicatul Liber din Invatamânt contraataca si vorbeste de concurenta neloiala.
Rândurile sindicalistilor din „Spiru Haret” se intaresc cu noi membri, dupa ce sindicatul condus de prof. Ana Maria Voicu si partenerii ei au câstigat in instanta, sustin acestia, numeroase procese legate de drepturile salariale ale dascalilor. Rezultatele obtinute de sindicalistii din „Spiru Haret” le-au dat curaj si incredere noilor membri, care au semnat adeziuni pentru acest sindicat.
„Cadrele didactice se inscriu la noi pentru ca au nevoie si isi doresc sa fie reprezentati altfel. FSLI -ul are o vechime de 20 ani, insa, Sindicatul «Spiru Haret» Bacau (care functioneaza de patru ani) a venit cu o alta viziune si reprezinta un curent nou pentru oamenii din invatamânt. Noi avem procese câstigate pe foarte multe actiuni facute in instanta, iar la nivel national suntem reprezentati de Marius Nistor, presedintele Federatiei Sindicatelor din Educatie «Spiru Haret», o voce foarte importanta. Fiecare cadru didactic are libertatea de a alege, iar atunci când nu te mai regasesti intr-un loc, poti avea alta optiune.”
prof. Ana Maria Voicu, presedintele Sindicatului „Spiru Haret” Bacau
In prezent, acest sindicat are peste 500 de membri in Bacau, iar numarul lor este in crestere. „M-am inscris in sindicat de când am ajuns la catedra. Ani de zile am fost membru la Federatia Sindicatelor Libere din Invatamânt (FSLI), insa, nu mai este ce-a fost odata la nivel de reprezentare a intereselor noastre la nivel national.
In schimb, am observat o mai mare preocupare fata de drepturile dascalilor la Sindicatul «Spiru Haret» si am decis sa completez o adeziune. Liderul de sindicat este prezent in scoli, sta de vorba cu oamenii si lucrul acesta cred ca i-a atras increderea colegilor. Iar rezultatele actiunilor facute in instanta ne dau doza de optimism de care avem nevoie. Când vezi ca cineva lupta pentru drepturile tale, merita sa-l urmezi”, declara un profesor. Un alt cadru didactic spune ca dupa o discutie purtata in cancelarie cu liderul de sindicat Ana Maria Voicu, 30 de colegi au completat adeziuni pentru „Spiru Haret”.
„Voicu ne-a convins prin atitudine si seriozitate si am decis sa o urmam. La FSLI nu se mai intâmpla nimic de multa vreme, iar noi avem tot timpul nevoie de oameni informati si pregatiti sa actioneze in interesul nostru”, spune un alt profesor.
Sindicatul Liber din Invatamânt, filiala Bacau, care din luna noiembrie a anului trecut are o noua conducere, contraataca si acuza pe cei de la „Spiru Haret” de concurenta neloiala.
„Nu trebuie sa convingem pe nimeni, dar ce face Sindicatul «Spiru Haret» este neloial. Ei umbla cu speculatii, atât pot sa spun. Iar povestea este mai veche. Colegii mei s-au convins care e treaba in acest sindicat, asa ca au revenit in Sindicatul Liber din Invatamânt. Nu pot sa spun ca nu sunt si nemultumiti, intr-adevar liderul lor national Marius Nistor este vocal, dar stiti cum e … trebuie sa dovedesti cu fapte, nu cu vorbe. Iar ei scot acum in fata hotarâri judecatoresti câstigate de noi si copiate de la noi.”
prof. George Purcaru, noul presedinte al SLI Bacau
Tot SLI Bacau mai vine si cu alte argumente: „noi suntem o forta”, a mai spus liderul Purcaru referindu-se la faptul ca in prezent, la nivel national FSLI are peste 180.000 de membri, adica peste 60 la suta din total. Local, procentul depaseste 70 la suta prin cei aproape 7.000 de membri cât are filiala Bacau. „Vorbim de circa 10.000 de profesori in total pe sistemul de invatamânt din Bacau. Iar la Sindicatul «Spiru Haret» sunt in jur de 500 cum zic ei, vreo 355 sunt in Sindicatul Invatamântului Preuniversitar Tg. Ocna, iar restul sunt nesindicalisti. Cred ca aceste cifre vorbesc de la sine”, a conchis liderul SLI Bacau.
In tot acest scandal, la mijloc ramân profesorii. Unii dintre ei nemultumiti, altii chiar scandalizati, altii blazati.
„In general vorbim, eu sunt de parere ca orice concurenta naste dezvoltare. Iar fiecare e liber sa faca ce vrea. Pe mine personal SLI Bacau nu m-a dezamagit niciodata, mereu am gasit sustinere, iar daca am avut ceva de zis am fost si ascultata. Lumea e blazata pentru ca tara merge cum merge, legile sunt facute sa fie respectate doar de unii si tot asa. Noi luptam doar cu armele pe care le avem, conform legilor in vigoare. Nu ne place sa jucam murdar. Nu am fost educati sa facem asta”, a declarat si prof. Gabriela Veliche, lider de sindicat la Scoala „Spiru Haret” Bacau.
Ramona Ionescu
Roxana Neagu