Situația din Bacău devine tot mai încărcată, pe fondul presiunilor exercitate asupra profesorilor pentru a înceta greva. Peste 50 de mesaje au fost primite de către pagina de FB Colegiul Cadrelor Didactice, care luptă împotriva abuzurilor asupra profesorilor, dezvăluind un peisaj tensionat și amenințător.
Cu toate acestea, în ciuda obstacolelor, sute de profesori doresc să continue greva, dar temerile și amenințările persistente îi fac să ezite.
Informațiile primite indică faptul că unii lideri de sindicat ar fi făcut presiuni asupra profesorilor pentru a renunța la grevă, iar în unele cazuri scopul a fost atins. Unii profesori au fost amenințați cu procese de defăimare, în timp ce alții au fost amenințați cu pierderea postului (cei care încă sunt suplinitori). De asemenea, li s-a transmis că guvernul nu mai oferă sprijin financiar și că ar fi oportun să renunțe la protest.
Cu toate acestea, sute de profesori din Bacău doresc să continue greva, considerând că lupta lor este justă și necesară pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și pentru a obține drepturile cuvenite.
„Am prietenă care a renunțat la grevă, deoarece a renunțat și liderul, apoi colegii. Așa se întâmplă când nu este o comunicare bună. Liderii nu vin în mijlocul nostru, nu ne explică, nu ne susțin să rezistăm. La Bacău e liniște pe grupul sindicatului, în unități este o stare de confuzie. Stăm cu ochii pe telefon, primim noutăți, dar nu simțim că avem un lider adevărat. Parcă am fi elevi la clase, primim informații, dar nu este conectare”, a declarat un cadru didactic.